Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Despre libertate în vreme de pandemie

Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea Actualizat: 23.10.2020 - 19:25
Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea

„Organizarea și funcționarea sistemului de sănătate este în fața unei provocări care afectează nu doar sănătatea sau economia, dar și logicile după care s-au definit cetățeanul și statul modern.”

Share

Pandemia a schimbat funcționarea lumii. Lipsa unui vaccin sau a unui tratament țintit și eficace, precum și dificultatea în care au fost puse sistemele medicale de pe tot globul ne-au obligat și ne obligă pe noi, cetățenii, să ne schimbăm comportamentul și obiceiurile. Un virus mic și perfid a răsturnat, iată, ordinea lumii și ne obligă pe toi să ne ajustăm modul de viață. Iar cea mai profundă schimbare se referă, dincolo de perspectiva strict medicală, la perspectiva libertății, în toate aspectele acesteia.
 
Putem vorbi, la un nivel de percepție general, de restrângerea unor libertăți considerate de neatacat până acum. Mă gândesc astfel la libertatea de circulație. Pandemia a îngrădit acest drept aproape  integral în starea de urgență, sau parțial - amintiți-vă de restricțiile impuse la pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași, unde cetățenii care nu aveau buletin de Iași nu au avut acces. În plus, manifestarea acestui drept de a circula liber este condiționată, fie că vorbim despre călătoriile cu trenul sau cu autobuzul, fie de cele cu avionul.
 
Un alt drept afectat de pandemia este cel de manifestare a opiniei. Fie că ne plac sau că nu ne plac, există oameni care au propria lor opinie despre pandemia de coronavirus sau despre purtatul măștii. În funcție de „tăria” și conținutul textelor prezentate, unele publicații online au fost chiar închise. La fel, în situația de a fi restrâns se află și dreptul de manifestare a credinței religioase!.
 
În mai puțin de opt luni de la declanșarea și recunoașterea oficială a pandemiei, omenirea s-a văzut pusă în situația de a accepta restricții și condiționări pe care nu și le-ar mai fi imaginat ca fiind posibile. Cum s-a ajuns aici din punct de vedere al funcționării sociale?
 
Sistemul medical susține statul, iar administrația acționează după reguli noi.
 
Responsabilitatea pentru îngrijirea sănătății revine statului. Așa este sistemul românesc, inspirat din sistemul general european. De la asigurarea resurselor medicale, până la plata asigurărilor medicale – totul este în gestiunea statului. Opțiunea pentru medicina practicată în sistem privat este relativ redusă și, la capătul firului, și aceasta este legată de deciziile statului. Dar cei mai mulți români sunt direct dependenți de performanța statului în ceea ce privește asigurarea celor mai bune condiții pentru îngrijirea sănătății.
 
Pe cale de consecință, managementul statului, asigurat de guvern în primul rând, este într-o situație aparent ciudată: statul nu este doctor, nu știe ce să facă, dar impune măsuri servindu-se de opiniile și indicațiile specialiștilor din domeniul medical aflați pe statul de plată al ...statului. Paradoxul merge  și mai departe: foarte puțini specialiști din domeniul medical NU se află pe acest stat de plată. Prin urmare, deciziile din vremea acestei pandemii sunt exclusiv rezultatul acțiunii administrației publice.
 
Meseria de medic este, conform definiției, una liberală. Nu în sens politic, firește, ci în sensul în care, dincolo de forma de plată a serviciului medical, exercitarea profesiunii se face în funcție de cunoștințele dobândite și certificate, de dreptul la liberă practică și exclusiv în interesul pacientului. Intervenția generală a statului în procesul medical din această perioadă de pandemie este, dacă vreți, o îngrădire a dreptului la sănătate din perspectiva relației medic-pacient, a statutului medicului de practicant al unei profesiuni liberale și a dreptului pacientului de a urma sfatul medicului căruia i se adresează.
 
Nu încerc să privesc această relație în cheie de bine sau rău. Chestiunea libertății este una deosebit de complexă. Dar încerc să atrag atenția că organizarea și funcționarea sistemului de sănătate este în fața unei provocări care afectează nu doar sănătatea sau economia, ci și logicile după care s-au definit cetățeanul și statul modern. Inclusiv relația dintre stat și cetățean.
 
În acest context – repet, ca să nu fiu greșit înțeles! – provocarea pandemiei și intervenția statului până în cele mai mici detalii în viața cetățenilor săi ne obligă să acordăm o atenție sporită modului în care exercițiul medical devine instrument de constrângere. Și să ne gândim cum putem moderniza regulile în așa fel încât restrângerea libertăților cetățenești să nu permită niciun abuz.
 
Cum se întâmplă astăzi? Simplu, mai mulți specialiști în medicină indică repere, iar statul le transformă în obligații pentru cetățeni. Acest mod de lucru pare cel mai indicat în aceste momente. Dar acest mod de lucru scoate medicul din starea de independență și de apărător al sănătății pacientului său, obligându-l să adopte o „rețetă” pe care poate nu o încuviințează. Să fiu mai explicit: un pacient infectat cu noul coronavirus, dar care nu are simptome, urmează traseul obligatoriu stabilit de administrație, și anume internarea. Sunt însă mulți medici care ar recomanda asimptomaticilor izolare la domiciliu, pentru că asimptomatic nu înseamnă bolnav. Înseamnă doar că este purtător al virusului. Dar medicul nu poate decide decât în interiorul regulilor stabilite de managerii statului, iar atunci este pus în situația de a nu își respecta meseria. Meseria care îi spune să nu îl trimită pe pacientul asimptomatic la spital, ci acasă.
 
Îmi îngădui să spun, fără să vreau să contest în vreun fel organizarea de azi a luptei cu pandemia, că medicii sunt priviți de administrație ca un fel de procurori. Procurori care furnizează probele pentru statul care reduce din drepturile cetățenilor. Păstrând proporțiile și considerând comparația un pic forțată, cred că este momentul să ne gândim la îmbunătățirea ansamblului sănătate-stat. Să definim cât mai corect din punct de vedere legal situațiile în care acest tandem poate duce la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Să învățăm din ceea ce ni se întâmplă pentru a putea avea în viitor un raport cât mai corect între indicația medicală și autoritatea statului. Derapajele acestei relații se pot transforma cu ușurință în abuzuri. Și nu doar în abuzuri asupra cetățeanului, ci și în abuz al statului asupra propriilor segmente instituționale. Mecanismul acesta – specialiștii „spun”, statul transformă „spunerea” în reguli, iar cine nu le respectă, este pedepsit – poate lăsa sechele și poate crea obișnuințe toxice în democrație.
 
Și mai vreau să adaug ceva. Un prim-pas în „tratarea” acestei situații ar fi prezența empatiei în discursul public. Toate comunicările statului sunt seci, dure și extrem de reci. Am văzut prea puține reacții însoțite de căldură umană și de înțelegere. Am auzit frecvent că „suntem obligați” să respectăm regulile, dar am auzit foarte rar vreun oficial sa afirme după ce comunică numărul persoanelor decedate sa spună „Dumnezeu să-i odihnească!”. Cu siguranță, efectul ar fi fost mult mai bun dacă persoanele care comunică în numele administrației ar fi arătat că sunt (mai ales) oameni.
 
Închei spunând că este bine să purtați mască de protecție, că trebuie să vă spălați pe mâini și să păstrați distanța fizică față de ceilalți suficient de mare ca să nu (vă) infectați. Și vă mai recomand să aveți răbdare și încredere totala în medici si mai ales in cei cu specialitatea de boli infecto-contagioase. Multă sănătate!