24.2 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăLifestyleTricolorii lui Iordănescu țintesc spre victorie în duelul cu Grecia. Avancronică preliminarii...

Tricolorii lui Iordănescu țintesc spre victorie în duelul cu Grecia. Avancronică preliminarii Euro 2016

Naționala României întâlnește Grecia, luni, de la ora 21.45, pe Arena Națională, care este de așteptat să aibă tribunele pline la ora de start a partidei. Victoria este singurul rezultat care le-ar putea asigura liniștea tricolorilor în ultimele etape ale preliminariilor Euro 2016.

Patru puncte din dubla cu Ungaria și cu Grecia era obiectivul anunțat înainte de meciul de vineri de la Budapesta. Remiza albă nu a făcut decât să încurce ambele echipe, însă tricolorii au evoluat cu o viteză în minus în Ungaria, iar o victorie era greu de crezut că va putea fi obținută. Selecționerul Anghel Iordănescu va trebui să facă ajustările necesare primului 11 pentru ca pe Arena Națională tricolorii să obțină victoria mult așteptată.

Urmărește aici LIVE TEXT România – Grecia: ora 21.45, preliminarii Euro 2016. Goana după cele trei puncte de AUR!

Cu probleme reale la lot, cu așteptări neîndeplinite, „autobuzul” greoi al lui Iordănescu pornește spre duelul cu o echipă, aparent cufundată în probleme chiar și mai mari, naționala Greciei.

România – Grecia, duelul care poate aduce calificarea

Etapa a 8-a a preliminariilor va aduce cele mai puternice dueluri care vor avea loc în grupă până la finalul acestei campanii. Meciurile etapei a 8-a: România – Grecia, Irlanda N – Ungaria, Finlanda – Ile. Feroe.

România a pierdut primul loc în grupă după remiza de la Budapesta, fiind depășită de Irlanda de Nord, care are cu un punct mai mult, însă lupta pentru primul loc s-ar putea tranșa abia după etapa care se va desfășura luni seară. Irlandezii vor avea un meci dificil cu Ungaria, astfel că tricolorii trebuie să profite de situație și să învingă Grecia pentru a recupera poziția de lider. În cazul în care Irlanda se va impune, cu atât mai mult România va fi nevoită să câștige pentru a rămâne în cursa pentru șefia grupei. Începând cu această etapă orice pas greșit va fi cel mai probabil sancționat cu ratarea nu doar a poziției de lider, ci chiar și a locului doi, singurul care mai duce direct în grupele Europeanului din Franța.

Tata Puiu a rezumat într-o frază, la finalul meciului cu Ungaria, situația în care se află tricolorii la ora actuală: ”Poate trebuia să atacăm mai mult. Nu ştiu dacă am arătat că suntem o echipă de locul 7, dar suntem pe locul 7. Nu cred că trebuie să fim primii în grupă, noi trebuie să ne îndeplinim obiectivul şi să ne calificăm la Euro. Se poate să pierdem calificarea, pentru că avem un meci greu împotriva Greciei, una dintre cele mai bune echipe din grupă. Jucătorii noştri nu rezistă fizic atunci când joacă la intervale aşa de scurte”

Marea dilemă a slecționerului este primul 11 pe care îl va folosi împotriva grecilor. Totuși jumătate din ecuație este deja rezolvată, deoarece este greu de crezut că în compartimentele defensive se va putea schimba ceva. Astfel Tătărușanu este de neclintit din poartă, iar apărarea va fi formată din Papp, Chiricheş, Grigore și Raţ, în timp ce închizători vor fi Pintilii și Prepeliţă. În schimb pe plan ofensiv nici măcar locul lui Sânmărtean în echipa de start nu mai este unul sigur, o variantă bună fiind Budescu, în timp ce Andone ar putea evolua și el măcar o parte din joc în locul lui Keșeru. Chipciu și-a pierdut locul, după ce a fost suspendat.

România s-a impus până acum de 18 ori, față de doar 7 victorii ale grecilor, în meciurile directe. Ceea ce ar putea fi îngrijorător este faptul că Grecia a reușit patru dintre victorii în ultimele 8 dueluri. Pe de altă parte, evoluția elenilor în aceste preliminarii a fost una dezastruoasă, iar elevii lui Iordănescu ar putea profita de pe urma unui moral scăzut al adversarilor pentru a da lovitura.

Tricolorii vor avea de partea lor un public numeros pe Arena Națională, 30.000 de bilete fiind deja vândute. Prețul unui bilet pornește de la 40 lei, la peluze și poate ajunge până la 160 lei, la inelul 2, în timp ce segmentul VIP îi scoate unui suporter din buzunar o sumă de 600/800 lei.

Vezi aici Clasamentul grupei F înaintea duelului România – Grecia

 

Cele mai citite

Donald Trump a participat la o slujbă religioasă, alături de persoanele de culoare

În weekend, Donald Trump, împreună cu o serie de republicani, a participat la o slujbă religioasă într-o biserică din Detroit, cu enoriași de culoare. ...

Un român a fost ucis în Congo iar alți doi sunt răniți

Un cetățean român a fost ucis în Congo iar alți doi români sunt răniți, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României în ziua...

Aurelian Pavelescu și-a anunțat candidatura la președinție

Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an. Acesta a arătat că va candida...
Ultima oră
Pe aceeași temă