18.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăLifestylePițurcă: România are șanse serioase la calificare, după victoria cu Grecia

Pițurcă: România are șanse serioase la calificare, după victoria cu Grecia

Victor Pițurcă este încrezător în calificarea României la Euro 2016, după ce tricolorii au învins, în meciul de debut, cel mai puternic adversar, Grecia, cu scorul de 1-0. Pițurcă a declarat după meci că România a luat o opțiune serioasă la calificarea la turneul final din Franța.

"Am luat o opţiune serioasă de a fi prezenţi la Euro-2016. Am jucat perfect din punct de vedere tactic. Nu sunt supărat pe Marica, deoarece nu merita să fie eliminat", a spus Piţurcă, potrivit Mediafax.

Selecţionerul României consideră că tactica din această seară a fost mai bună decât cea aleasă în primul meci al barajului pentru calificarea la Cupa Mondială. "A fost un meci dificil, dar bucuria este foarte mare, de nedescris. O victorie normală după prima repriză. Grecii au suferit la capitolul fizic şi la capitolul concentrare. Am câştigat trei puncte în faţa celei mai bune echipe din grupă, iar şansele noastre sunt reale. Sunt foarte mari. După eliminarea lui Marica nu am schimbat nimic din ceea ce lucrasem, dar am jucat fără vârf. Nu am mai avut forţă pe atac, dar am reuşit câteva raiduri periculoase. Este de aplaudat sacrificiul făcut de toţi jucătorii. La meciul tur din barajul pentru Cupa Mondială am jucat mult mai avântat, iar acum i-am aşteptat în terenul propriu şi a fost o tactică bună. Urmează două meciuri extrem de dificile", a afirmat Piţurcă la Digi Sport.

Reprezentativa României a debutat cu o victorie în preliminariile Campionatului European din 2016, scor 1-0 cu naţionala Greciei, duminică seară, pe stadionul Georgios Karaiskakis din Pireu, în prima etapă a grupei F, joc în care "tricolorii" au evoluat în inferioritate numerică din minutul 53. Golul a fost marcat de Marica, în minutul 10, din penalti.

Ciprian Marica a fost eliminat în minutul 53, el primind al doilea cartonaş galben pentru o intervenţie la Samaris.

România are programat următorul meci din grupa F, în data de 11 octombrie, pe teren propriu, cu naţionala Ungariei.

Cele mai citite

Două organizații criminale care se ocupau cu introducerea ilegală de cetățeni chinezi în Spania au fost desființate

Europol a sprijinit Poliția Națională Spaniolă (Policía Nacional) în desființarea a două organizații criminale care au introdus ilegal sute de cetățeni chinezi folosind o...

Colegiul Medicilor se contrazice cu Rafila în privința poliței de asigurare

Colegiul Medicilor a transmis, sâmbătă, o reacție la declarațiile ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, privind noua lege a malpraxisului, conform g4media.ro. Ministrul Rafila a declarat vineri...

VIDEO. Jose Mourinho consideră că a luat decizia greșită când a refuzat naționala Portugaliei

Jose Mourinho, "The special one", a sosit în România pentru a lua parte la meciul de "final" al Generației de Aur, difuzat în seara...
Ultima oră
Pe aceeași temă