Mi-e cunoscută Elveţia din copilărie (deşi n-am văzut-o niciodată), de când mi s-a pus o întrebare de cultură generală la care n-am ştiut să răspund: „Câte limbi oficiale se vorbesc în Elveţia şi care sunt ele?”. Răspunsul, o dată aflat, l-am învăţat pe de rost şi am folosit întrebarea la rândul meu pentru punerea în încurcătură a altor competitori în alte întreceri tinereşti. Mai târziu, desigur, ca noi toţi, am asociat această ţară cu ciocolata de bună calitate şi n-a trecut mult până când am văzut primele ceasuri autentice elveţiene prin magazinele româneşti. Totuşi, ce este Elveţia dincolo de şabloanele arhicunoscute: ţara cantoanelor, a celor 4 limbi oficiale ( franceză, germană, italiană şi reto-romană), în afară de bănci, neutralitate şi precizia unor ciasornicari?
Elveţia este în primul rând un stat federal (în latină Confoederatio Helveticae) situat în Europa centrală, vecin cu multe ţări mândre şi mari, unele foste imperii: Germania, Franţa, Italia, Austria şi Lichtenstein. În fond e un exemplu pentru noi toţi despre cum pot coexista în bună pace şi linişte oameni diferiţi, care nu vorbesc aceeaşi limbă şi care au fost şi sunt influenţaţi de culturi diferite. Dar ce ştim despre istoria ei? Pe scurt, formarea acestei confederaţii a început în anul 1291, atunci când reprezentanţii cantoanelor Uri, Schwyz şi Unterwald au semnat Scrisoarea de Alianţă, unindu-se în lupta împotriva autorităţii Austriei, deţinǎtoarea din acea perioadă a tronului german imperial al Sfântului Imperiu Roman (din istoria lor şi poziţionarea geografică se vede şi se înţelege că şi elveţienii, ca şi românii, erau înconjuraţi de super-puteri cu pretenţii imperialiste cărora au trebuit să le facă faţă). Elveţienii şi-au asigurat pentru prima oară cvasi-independeţa după lupta de la Morgarten din 1315, când, surprizător poate pentru acea vreme i-au învins pe habsburgi. Trei sute de ani mai târziu, în urma Tratatului de la Westfalia din 1648, ţările europene au recunoscut independenţa Elveţiei faţă de Sfântul Imperiu Roman şi neutralitatea ei. Ultima încercare de cucerire a Elveţiei a fost făcută în 1798, chiar de către Napoleon. Congresul de la Viena din 1815 a restabilit independenţa elveţiană, iar puterile europene au acceptat să recunoască neutralitatea elveţiană definitivǎ. Elveţienii au păstrat cu îndârjire acest drept, neparticipând în niciun fel la nicunul din războaiele mondiale ale secolului trecut. Statul federal modern Elveţia a luat fiinţă în 1848 dintr-o alianţă de cantoane independente, alianţă în care solidaritatea dar şi structura federală descentralizată joacă un rol crucial. În 2002 Elveţia a devenit membru cu drepturi depline al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Nu este membră a Uniunii Europene.
Capitală: Berna
Limba oficială: Germana, Franceza, Italiana, Reto-romana
Sistem politic: Republică Federală
Preşedinte: Doris Leuthard (2010)
Cancelar: Corina Cassanova
Independenţă:Declarată: 1291 / recunoscută: 1648
Suprafaţă: 41.285 km² (Locul 132)
Populaţie: 7 508 700 loc. (Locul 92)
Densitate: 181 locuitori/km²
PIB: 233 Miliarde USD (Locul 35º) – Per capita $30.186 USD
Prefix telefonic: +41
Site-uri interesante
Drapelul elveţian
Drapelul elveţian este reprezentat de o cruce albă cu braţele egale, situată în centrul unui pătrat roşu. Există doar două steaguri naţionale pătrate în lume, celălalt fiind cel al Vaticanului. Dimensiunile crucii faţă de pânza steagului nu sunt standardizate cu excepţia stindardului naval. De obicei se folosesc rapoarte de 2:3 sau 7:10. Nuanţa de roşu nu este nici ea standardizată; de obicei se foloseşte un roşu deschis.
