Să facem un mic exerciţiu. Luaţi următoarele două cuvinte: ochi şi coş. Puteţi să adăugaţi un al treilea care să aibă legătură cu cele anterioare? Veţi reuşi, probabil, prin aşa-numitul “efect de incubaţie”, care va face ca gândul dumneavoastră să rătăcească de la conţinutul acestui articol spre rezolvarea exerciţiului de mai sus.
Rătăcirea gândului, în definţia psihologilor, e o subcategorie a visatului cu ochii deschisi – sintagmă folosită la rândul său pentru a descrie toate fanteziile şi reveriile unui individ, de tipul acelora în care îţi imaginezi că ai câştigat la loterie sau că ai primit Premiul Nobel, relatează The New York Times.
Decuplarea mintală, esenţială
Gândul rătăcitor e ceva puţin diferit. E atunci când ai o sarcină de îndeplinit, de regulă la serviciu, iar mintea ta se preocupă cu fel de fel de probleme, numai cu sarcina respectivă nu.
Psihologii Jonathan Schooler şi Jonathan Smallwood, de la Universitatea din California – Santa Barbara au constatat că atunci când mergem pe stradă mintea hoinăreşte 30 la sută din timp, procent care poate creşte până la 75 la sută în cazul în care conducem maşina pe o autostradă liberă.
“Mulţi oameni cred că dacă mintea zboară de la o sarcină plictisitoare e un lucru rău, dar dacă nu s-ar întâmpla aşa viaţa ar fi oribilă. Imaginaţi-vă să nu puteţi în niciun fel să vă decuplaţi mintal de un blocaj în trafic în mijlocul căruia aţi nimerit”, punctează doctorul Smallwood.
Plus că atunci când gândul pleacă de la o acţiune anume îndeplinită în timp real, se poate îndrepta spre alte scopuri aflate pe agenda personală, stimulând astfel memoria, notează doctorul Klinger în cartea sa, “Manualul Imaginaţiei şi Simulării Mintale”.
Nimeni nu poate să spună însă precis când e bine ca mintea să-ţi rătăcească şi când e mai puţin indicat să se întâmple aşa. De pildă, e util şi chiar esenţial să fii atent când treci strada sau când citeşti o carte.
Alcoolul şi ţigările, mai tentante decât cititul
Totuşi, în acest ultim caz, un experiment derulat de doctorul Schooler a arătat că 10 la sută din cei care deschid o carte nu reuşesc să rămână cu mintea între paginile acesteia. Acest procent se dublează atunci când e vorba despre cititorii cu viciul fumatului, care se gândesc adesea în timp ce parcurg cartea că ar fi bine să ia o pauză pentru tutun. De asemenea, atunci când unui cititor i se pune în faţă un pahar cu votcă, persoanele fac ca alcoolul să-şi dea mai greu seama că mintea a migrat de la carte.
Apropos, aţi observat că în propoziţia anterioară ordinea substantivelor “persoanele” şi “alcoolul” a fost inversată?
Arhimede a fost un distrat
“Gândesc, deci exist. Mintea este ultimul bastion al cunoştinţelor noastre. Dar nu putem să spunem că o cunoaştem aşa bine”, atrage atenţia Jonathan Schooler.
Totuşi, aceiaşi psihilogi au certificat că persoanele distrate sunt în general creative. Ceea ce înseamnă că e foarte probabil ca un individ “cu capul în nori” să găsească repede răspunsul de la exerciţiul începului de articol. “Baschet” s-ar potrivi bine cu coş, iar mingea de baschet ar duce cu gândul la globul ocular, care s-ar lipi de “ochi”.
“Pentru a fi creativ trebui ca mintea să-ţi zboare. Dar trebuie în acelaşi timp să fii conştient de această migraţie şi să ideile care pot apărea în urma reveriilor. Vă daţi seama cum ar fi fost ca Arhimede, aflat în cadă, gândindu-se probabil în altă parte, să nu se de revelaţia cu privire la corpurile plutitoare?”, încheie, retoric, doctorul Schooler.
