Un bucureştean cu iniţiativă a obţinut 15.000 de euro de la trei state europene pentru a semnaliza cu plăcuţe informative cele mai importante monumente istorice ale Capitalei. Printre acestea se află şi clădirea Guvernului României. Această instituţie a refuzat însă oferta.
Oficial, Bucureştiul are în acest moment 2.400 de monumente istorice, conform datelor Ministerului Culturii. Un bucureştean – David Chifiriuc – a vrut să scoată din anonimat o parte dintre aceste dovezi ale istoriei noastre şi în 2009, a obţinut un proiect european, de 15.000 de euro, pentru montarea a 400 de plăcuţe, pe tot atâtea monumente emblematice din Bucureşti – biserici, palate, case ale unor vechi familii de boieri sau de industriaşi.
Printre acestea se numără şi clădirea Guvernului. Există, încă din 2004, un ordin al Ministerului Culturii, care spune că proprietarii sau administratorii clădirilor de patrimoniu au obligaţia de a permite montarea plăcuţelor standardizate care să conţină informaţii despre imobilul cu încărcătură istorică – cine şi când l-a construit, dacă a trecut prin războaie, a fost sediul unei instituţii importante, ori între zidurile lui s-au petrecut fapte semnificative.
David are 30 de ani şi e specializat în calculatoare, ca programator, dar e pasionat şi de istorie. A străbătut tot centrul Bucureştiului, pe parcursul anului 2010, cât a ţinut proiectul său, mergând la fiecare din cele 400 de clădiri care urmau să fie marcate cu plăcuţele respective. Omul avea toate avizele necesare în buzunar – de la Ministerul Culturii, Direcţia de Cultură a Capitalei şi de la Primăria Generală. Din echipa care l-a ajutat au mai făcut parte soţia lui, care e bacteriolog, şi un fin de-al lor.
Două ore de „plimbare” la Guvern
Prin noiembrie, anul trecut, David a bătut la poarta Guvernului României. Aşa cum făcea la fiecare adresă, a vrut să discute cu cel care gestionează treburile clădirii. Să ştie gazdele – uite, eu am venit la voi şi montez plăcuţa, pentru că locuiţi într-un imobil cu amprentă istorică. Tăbliţa are 40 de centimetri lungime şi 20 lăţime. „Am stat vreo două ore la Guvern”, zice David. Timp în care a fost trimis de la un consilier la altul. Nimeni nu părea însă să ştie ce să facă, dacă e nevoie sau nu de vreo aprobare specială, pentru ca tăbliţa să acopere câţiva centimetri din faţada guvernamentală. Conform legis¬laţiei, plăcuţa trebuie pusă în aşa fel încât să fie cât mai vizibilă din stradă. De pildă, să stea lângă numărul pe care îl are casa. Dar şi la poarta principală, dacă e un palat sau o vilă cu o grădină imensă. După două ore de plimbări prin sediul Guvernului, David a primit o jumătate de răspuns. I s-a spus că va fi căutat la telefon, cândva, nu se ştie când. După ce „se va analiza” problema. Drept pentru care oaspetele şi-a strâns „jucăriile” şi a plecat. Fără să-şi fi dus treaba la bun sfârşit. „A fost o scenă demnă de teatrul absurdului”, zice David care şi acum aşteaptă un semn de la reprezentanţii Guvernului.
„Şi alţii sunt birocraţi, nu numai noi”
Iată câteva informaţii despre istoria clădirii Guvernului României – impozantul edificiu din Piaţa Victoriei a fost proiectat de Duiliu Marcu şi construit între anii 1937 şi 1944, dar grav avariat în timpul bombardamentelor asupra Capitalei, din al doilea război mondial, după care a fost refăcut, până în 1952. Clădirea a servit, pe timpul comunismului, ca sediu al Ministerului de Externe şi al Consiliului de Miniştri, iar după 1990 a devenit unul din punctele centrale ale României, de unde ţara e guvernată. Palatul a fost inclus, în 2004, pe lista monumentelor istorice. Cam asta am fi aflat noi, trecătorii, dacă plăcuţa era acum montată la poarta Guvernului. „Măcar am satisfacţia că nu numai noi, românii, suntem birocraţi, mai sunt şi alţii”, zice David cu umor. Ne dă exemplu Ambasada Cehiei, unde a primit aprobare de-a monta plăcuţa abia după patru luni de la solicitarea sa. Se pare că cererea lui ar fi ajuns şi la Praga, să primească şi de acolo girul.
La palatul lui Becali şi la Cotroceni
David a mai fost şi la palatul lui Gigi Becali. Şi aici discuţii, cu patronul Stelei. Dar lucrurile au mers repede. După trei zile, a primit un telefon, să monteze plăcuţa. Care poate fi văzută la intrarea principală în somptuoasa curte. La Muzeul Naţional de Artă a fost înconjurat de paznici înarmaţi până-n dinţi, care nu înţelegeau ce caută acolo unul pus pe treabă, să monteze o placă. „Intrusul” a fost legitimat şi de un agent al poliţiei, până când s-a dumirit toată lumea care era problema. Cu totul altfel a fost primit omul la Palatul Elisabeta, reşedinţa familiei regale a României. A fost condus de gazde, cu multă amabilitate, să facă un tur al clădirii.
40 de cuvinte pe fiecare plăcuţă
Operaţiunea plăcuţelor înseamnă, în opinia lui David Chifiriuc, un prilej pentru bucureşteni de a-şi ridica privirea din pământ, să descopere frumuseţile oraşului în care trăiesc. Chiar şi el s-a mirat, aflând că Bucureştiul are 2.400 de monumente istorice. „Atât de multe? Dar unde sunt?”, şi-a zis. E adevărat, nu-ţi dai seama de bogăţia asta, dacă nu e marcată în nici un fel. Se spune că, dacă ar putea vorbi, zidurile ar povesti multe. Ei bine, plăcuţele lui David sunt un fel de purtători de cuvânt. Legea spune că pe fiecare plăcuţă ar trebui să fie un text de cel puţin 20 de cuvinte. Dar el a folosit 40 de cuvinte, pentru o informaţie cât mai cuprinzătoare. Textul în limba română e replicat în engleză şi franceză. Iar deasupra lor e un fel de stea.
Ni se dă explicaţia – simbolul turlei Chindiei de la mănăstirea Văcăreşti. Demolată de comunişti. Aceeaşi legislaţie arată că este obligaţia autorităţilor locale să monteze plăcuţele. Acţiunea lui David n-a fost susţinută cu nici un leu de vreo autoritate. „Scoaterea din anonimat a monumentelor istorice din Bucureşti”, cum a sunat proiectul, s-a făcut cu bani oferiţi de guvernele Norvegiei, Islandei şi Principatului Liechtenstein, prin intermediul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European. Străinii au alocat efectiv 13.500 de euro, iar restul de 1.500 de euro au fost responsabilitatea acestui tânăr.
Aprobări rapide, dacă statul nu dă bani
Până să depună proiectul, David Chifiriuc s-a dus pe la diverse instituţii ale statului român, pentru aprobări. Plăcuţele, cu tot cu textul lor, aveau nevoie de avizul Direcţiei de Cultură a Bucureştiului. Acţiunea trebuia susţinută şi prin consultanţa Ministerului Culturii. La care se adăuga aprobarea din partea Primăriei Capitalei, pentru montajul propriu-zis. „Celor de acolo nu le venea să creadă ce vreau să fac”, îşi aminteşte David. Oficialităţile îşi închipuiau că tânărul va cere bani de la statul român. „Le-am spus că nu vreau nici un ban”. Dacă a fost vorba aşa, lucrurile s-au mişcat mult mai repede. „Am obţinut toate avizele în numai cinci zile”, conchide el. Ministerul Culturii, Direcţia de Cultură a Bucureştiului şi Primăria Capitalei – au devenit partenere în proiectul lui David.
Cum să lucrezi ieftin şi bine
Textul fiecărei plăcuţe trebuia redactat de un specialist. În acest scop, David a cerut şi obţinut ajutorul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, unde a găsit multă solicitudine. Apoi trebuia găsită o firmă care să producă aceste plăcuţe. Cea mai bună ofertă a venit de la Cluj. Era vorba de un material folosit şi la îmbrăcarea clădirilor de birouri. Adică plăcuţele să aibă în componenţă câte două foiţe din aluminiu, la exterior, şi una de polipropilenă, în interior. Clujenii au cerut câte zece euro pentru fiecare din cele 400 de plăcuţe. „O firmă din Bucureşti ceruse dublu”, spune autorul proiectului, aprobat în decembrie 2009. Pentru litere s-a folosit o cerneală specială, care poate rezista la intemperii cinci sau şase ani. Era nevoie de câte o matriţă pentru fiecare tăbliţă în parte, în funcţie de text.
Montajul plăcii are o tehnică anume. De zidul clădirii se prinde, în şuruburi, un suport din PVC expandat. Pe acest suport vine apoi placa propriu-zisă. Dar, de data asta, fără şuruburi, ci lipită cu un adeziv industrial. S-au folosit 25 de tuburi de adeziv. Un asemenea tub, redus cantitativ, costă 80 de lei. A fost nevoie şi de muncitori, să monteze plăcile. Numai că ei se grăbeau. Au montat, în prima zi de lucru, 21 de plăcuţe, însă autorul proiectului zice că ritmul normal era de numai zece plăcuţe pe zi. Asta înseamnă să fii atent la modul cum lipeşti plăcuţele de suport. Iar suportul să fie bine prins de perete. David a decis că trebuie să facă el munca asta.
Omul cu scara
Să vezi un om cu o scară în spinare, cu o trusă de scule pe umăr, ai zice că e muncitor în toată puterea cuvântului. Cu un arsenal pe măsură – două bormaşini, tuburi cu adeziv, ciocan, patent, dibluri, perii pentru curăţarea zidului, pe locul viitoarei plăci. David pleca dimineaţa pe teren, stabilindu-şi traseul – ce clădiri urmau să primească plăcuţele în ziua cu pricina.
Reuşea să monteze două-trei, până la ora la care trebuia să fie la muncă. Nici timp liber n-a mai avut, sâmbăta şi duminica, pe parcursul anului 2010. Plăcuţele pot fi văzute azi la fostele hale industriale Malaxa, la Uzina Filaret, pe o serie întreagă de clădiri de pe Calea Victoriei, de-a lungul bulevardelor Lascăr Catargiu, Dacia, Carol, Elisabeta, la Gara de Nord, la Hala Traian, în Centrul Istoric. Cel puţin 100 de plăcuţe au invadat centrul vechi al oraşului.
Vrea plăcuţe şi în alte oraşe
Calculatoarele şi istoria pot merge, şi de acum încolo, mână în mână, în viaţa lui David. Vrea să repete experienţa plăcuţelor, în alte oraşe – Curtea de Argeş sau Târgovişte. Dar n-a uitat că mai are treabă în Bucureşti. Pentru că, din cele 400 de plăcuţe programate aici, 30 au rămas încă în aşteptare. La unele adrese sunt executate lucrări de consolidare sau de renovare. La altele, proprietarii se fac că „plouă”. Cum e cazul Guvernului României. Domnilor guvernanţi, dacă vă mai bate la poartă un tânăr, cu o scară în spinare şi o trusă de scule pe umăr, nu vă speriaţi, că nu e periculos. E doar un om care iubeşte istoria.
O afacere ieftină
2.400 de monumente istorice sunt în Bucureşti.
15.000 de euro a costat proiectul lui David Chifiriuc.
400 de plăcuţe au fost montate în Capitală.
100 de indicatoare au fost montate doar în Centrul Vechi.
10 euro costă fiecare plăcuţă de identificare.
