26.9 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăLifestyleFabricaDeProfile a lansat MARAMA, prima colecţie de profile decorative de inspiraţie tradiţională

FabricaDeProfile a lansat MARAMA, prima colecţie de profile decorative de inspiraţie tradiţională

Evenimentul a avut loc în data de 28 martie la showroomul propriu amenajat la unitatea de producţie din Strada Baicului (clădirea Electronica industrială) şi s-a bucurat  de prezenţa a nnumeroşilor arhitecţi şi designeri interesaţi de noua soluţie de decorare a interiorului.

“Am pornit la drum acum câţiva ani de la lucruri simple, echipamente realizate şi proiectate chiar de catre noi, echipa FdP, care iniţial a fost de doar 3 persoane şi iată că acum am ajuns la o cifră de afaceri de peste un milion de euro, un portofoliu bogat de lucrări realizate, 287 de modele în fabricaţie şi suntem prezenţi în România prin diverse proiecte cu arhitecţi, designeri şi firme partenere.  Am simţi nevoia să marcăm acest moment al dezvoltării noastre prin care dorim o extindere a reţelei prin acest concept, abia inaugurat, de “Showroom 24mp”, un aşa-zis sistem de franciză. Majoritatea modelelor de profile pe care le producem, anume un număr de 264 de modele, sunt expuse artistic în acest mic spaţiu” a spus Dan Panciu, directorul general al FdP în deschiderea evenimentului.

Fără îndoială că dezvoltarea impetuoasă a companiei îşi găseşte cea mai bună imagine în adaugarea de noi produse (unele chiar inovative pentru România), dar şi creşterii gamei de interior cu tehnologie nouă, turnare poliuretan în matriţă deschisă, FdP fiind singurul producător de astfel de profile din ţară. În noul catalog de produse ediţia 2018-2019  cu caracteristicile detaliate ale produselor şi evidențierea tendințelor actuale se regăsesc peste 80 de modele noi.

“În anul centenarului Marii Uniri, lansăm colecţia de profile tradiţionale româneşti “Marama”, un parteneriat între o firmă românească şi un designer român. Acest pas face parte din strategia noastră pe termen lung în a atrage alături de noi arhitecţi şi designeri români. Cu acest parteneriat cu siguranţă vom fi mai puternici, vom putea crea o identitate şi ne putem propune să participăm la târguri internaţionale cu un pachet complet: produse şi service de cea mai înaltă calitatei. Un prim pas a fost realizat prin dezvoltarea primului parteneriat extern, la Tel Aviv în Israel.  Cred cu tărie că putem aduce rezultate foarte bune prin parteneriate de acest gen!”, a adăugat Dan Panciu.

Sarea şi piperul evenimentului a fost constituit de lansarea colecţiei Marama, creaţie a designerului Natalia Berezovskaia, ce aduce în contemporan elemente de inspirație folclorică şi al cărei concept a pornit de la frumusețea scoarțelor românești. Astfel, simboluri arhaice, precum crucea, colul morii sau trifoiul cu patru foi, au fost reinterpretate cu ajutorul tehnologiei modern iar ele pot fi integrate, într-un mod cât se poate de original, în amenajări interioare.

“Ca designer preţuiesc mult stilul tradițional românesc pe care nu de puţine ori l-am folosit cu succes în proiectele de interior propuse iar cunoscând acest fapt, cei de la FabricaDeProfile, cu care avem o frumoasă şi veche colaborare, mi-au oferit oportunitatea de a concepe nişte produse noi şi originale, o completare la ceea ce poate deveni un element reprezentativ într-un interior tradiţional contemporan. Astfel a rezultat colecția MARAMA, prin care am încercat să readuc frumoasa tradiție populară de care suntem mândri în interiorul locuinţelor noastre. Simbolurile tradiţionale au fost reinterpretate în cadrul profilelor decorative care se pot monta  pe perete, tavan dar și pe mobilier”, a spus Natalia Berezovskaia, designer de interior și co-fondator al studioului Creativ Interior.

Colecția MARAMA include opt modele decorative ce pot fi aplicate pe perete, pe tavan sau piese de mobilier. Există elemente standard, concepute de studioul Creativ Interior, dar care pot fi alăturate, în moduri diverse, ca într-un puzzle. Astfel personalizarea poate fi realizată nu numai de către designer în funcție de gustul fiecărui client dar chiar şi de către proprietar.

”Pentru ca un produs să aibă succes este necesar ca el transmită emoţii, sentimente, poveşti. Fiecare element folosit pentru colecţia Marama are o anumită semnificație: crucea, care înseamnă credință și religie, iar frunza de trifoi cu patru foi – norocul”,  a mai spus Natalia.

Mai multe detalii pe www.fabricadeprofile.ro

 

 

Cele mai citite

Vulnerabilitate? Adjunctul directorului SRI a fost trecut în rezervă, astfel că SRI are vacant și postul de director și un post de director adjunct

Președintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe unul dintre directorii adjuncți ai SRI, ceea ce face ca, în SRI, să fie vacante simultan...

Programul Rabla pentru tractoare primește un buget de 500 milioane de lei

Guvernul României a aprobat finanțarea "Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate" în anul 2024. Decizia s-a luat prin...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...
Ultima oră
Pe aceeași temă