Statul pregătește un ghid pentru prevenirea consumului de droguri în școli

0
235
scoala
Foto - Arhivă

Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor (ANPCDDA) anunță că lucrează la un ghid dedicat profesorilor, menit să sprijine prevenirea și identificarea consumului de substanțe interzise în rândul elevilor.

Documentul ar urma să fie distribuit până la finalul lunii septembrie, potrivit declarațiilor președintelui instituției, Rareş Petru Achiriloaie.

„Pe linie de educaţie lucrăm în momentul de faţă pentru un ghid pentru profesori atât ca să înţeleagă semnele consumului, cât şi ca să prevină. Sunt anumite activităţi pe care le pot face pe tot parcursul anului, nu neapărat într-un cadru formal în clasă. Poate chiar pe hol, poate observă ceva, poate un copil care are nevoie de mai multă atenţie”, a explicat Achiriloaie.

Oficialul a precizat că materialul va include recomandări practice, adaptate pe categorii de vârstă și pe tipuri de adicții – de la droguri și alcool, până la jocuri de noroc. Ghidul este elaborat în colaborare cu Ministerul Educației, profesori și consilieri școlari.

„Un cerc vicios” în prevenirea consumului

Șeful ANPCDDA a recunoscut că până acum eforturile de prevenție au fost fragmentate și insuficient coordonate.

„Nu dau vina pe nimeni. Sunt convins că toată lumea a avut intenţii bune şi are intenţii bune şi de acolo s-a pornit. Trebuie să respecţi anumite standarde, să te uiţi pe legislaţie, pe recomandările internaţionale, ca să vezi cum ar trebui abordat în funcţie de vârstă, în funcţie de mediu”, a spus Achiriloaie.

Alertă privind consumul de droguri

Conform datelor oficiale, vârsta medie la care tinerii din România încep să consume droguri este de 20,5 ani. Statisticile arată că unul din zece a experimentat substanțe interzise cel puțin o dată.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.