19.1 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăPoliticăMarcel Ciolacu nu susține comasarea alegerilor locale și parlamentare în 2024

Marcel Ciolacu nu susține comasarea alegerilor locale și parlamentare în 2024

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat luni seara că este suficient timp pentru a fi luată o decizie legată de comasarea alegerilor, însă nu o susţine, punctând că „nu este bine nici pentru democraţie”.

„Sunt discuţii, nu cred că se pot (comasa – n.r.), europarlamentarele este exclus să se comaseze cu ceva, pentru că sunt mult mai devreme. Părerea mea că alegerile locale nu pot fi comasate constituţional cu alegerile generale, vom vedea, vom avea discuţia în interiorul fiecărui partid”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3, potrivit agerpres.ro.

Ciolacu nu este de acord cu propunerea liberalilor privind comasarea alegerilor locale și parlamentare în 2024, considerând că nu este constituțional

Întrebat dacă ar susţine comasarea alegerilor locale cu cele generale, liderul PSD a negat, subliniind că nu este posibil constituţional.

„Nu, dar nu se poate constituţional. (…) E o decizie pe care avem suficient timp să o luăm. Nu cred că e bine nici pentru democraţie, dacă e să fiu corect. E corect ca fiecare dintre noi să gândim ce-i mai bine pentru democraţie, nu numai ce trăim în timp real, ce urmează şi după deciziile pe care le luăm”, a spus liderul PSD.

Ciolacu a mai arătat că nu este adeptul comasării alegerilor nici dacă acest lucru ar fi constituţional, iar acest subiect nu reprezintă un moment critic pentru coaliţie.

Comasarea alegerilor. Scenariile premierului Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, a declarat, luni, la Focşani, că există trei posibile scenarii pentru comasarea alegerilor de anul viitor, dar a cerut specialiştilor din partid să găsească soluţii care să fie legale, constituţionale pentru organizarea comasată a acestora.

„Este o discuţie în momentul de faţă. Am discutat la nivelul coaliţiei, am discutat la nivelul PNL chiar în ultima şedinţă a Biroului Politic Naţional despre acest subiect. În acest moment, fiind vorba despre o analiză, am rugat specialiştii din partid să caute soluţii şi desigur, să venim cu o abordare legală, constituţională, nu de altă natură. Dacă va exista, atunci o vom discuta. Dacă nu va exista, nu o vom discuta”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Premierul a precizat că există trei variante pentru posibile scenarii de comasare a alegerilor.

„Sunt trei rânduri de alegeri, doar trei pot fi discutate într-o asemenea permutare, ca atare nu există acum altă soluţie decât una dintre cele trei. Urmează să discutăm, să vedem ce ne spun specialiştii pe domenii din fiecare partid”, a evidenţiat liderul PNL.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Manchester City a marcat de cinci ori, dar Maresca voia mai mult! Ce a spus antrenorul după victoria cu echipa lui Răzvan Marin

Manchester City a învins-o pe AEK Atena cu 5-1 în etapa a treia din Liga Campionilor, iar antrenorul Enzo Maresca s-a declarat mulțumit de...

Peste 30.600 de joburi disponibile în România. Șoferii, comercianții și muncitorii necalificați, la mare căutare

ANOFM precizează că numărul posturilor vacante se modifică permanent, în funcție de ofertele transmise de angajatoriAngajatorii din România au declarat vacante 30.677 de posturi,...

Concordia cere trecerea de la promisiuni la rezultate: bugetul pe 2027, primul test pentru Guvern

Noul program de guvernare pentru perioada 2026-2028 preia peste 20 de măsuri propuse de mediul de afaceri, inclusiv eliminarea impozitului minim pe cifra de...
Ultima oră
Pe aceeași temă