Deputata AUR, fiica lui Vadim Tudor (decedat) critică declarațiile ministrului Raluca Turcan și acuză coaliția de guvernare de abuzuri și dispreț față de votul românilor
Deputata AUR Lidia Vadim acuză Partidul Național Liberal că pregătește „o nouă fraudă electorală”, în urma declarațiilor ministrului Culturii, Raluca Turcan, privind posibilitatea anulării alegerilor în anumite condiții. Într-un comunicat transmis presei, parlamentara afirmă că PNL, alături de PSD și USR, ar urmări „anularea votului popular dacă nu iese cine trebuie”, sub pretextul protejării procesului electoral.
„Doamna Turcan, ministrul care a făcut pierdut Coiful de la Coțofenești, ne amenință acum cu o nouă anulare a alegerilor și a votului popular dacă nu iese cine trebuie la Primăria Capitalei, sub pretextul că votul ar putea fi influențat nedemocratic”, a declarat Lidia Vadim, acuzând actuala coaliție de „abuz și dispreț față de români”.
Deputata susține că guvernarea actuală funcționează pe baza unui „modus vivendi politic al corupției și al abuzului”, prin care aceiași politicieni își mențin puterea în ciuda voinței populare. Ea a transmis că românii nu vor mai accepta o eventuală anulare a alegerilor, acuzând coaliția de lipsă de respect față de procesul democratic.
Lidia Vadim a criticat și modul în care Raluca Turcan a reacționat după tragedia din Rahova, unde o explozie într-un bloc de locuințe a provocat moartea a trei persoane și a lăsat zeci de familii fără adăpost. Parlamentara consideră că reacția ministrului, care a calificat criticile drept „campanie de dezinformare”, reprezintă o dovadă de „cinism și dispreț față de românii afectați”.
„Românii s-au săturat de tupeul acelorași politicieni reciclați în tot felul de posturi de conducere de un sistem care răbufnește de dispreț față de cetățeni”, a mai adăugat deputata.
În finalul declarației, Lidia Vadim a transmis un mesaj direct către ministrul Culturii: „Respectarea votului nu este opțională, iar românii vă vor demonstra din nou prin vot că nu vă mai vor”.
