Cursurile școlare suspendate în trei județe, din cauza ploilor torențiale

0
170

În Constanța, autoritățile au hotărât încă de luni, închiderea școlilor pentru ziua de miercuri

Toate unitățile de învățământ din județul Călărași își vor închide miercuri porțile, după ce meteorologii au emis o avertizare de cod roșu pentru precipitații abundente. Hotărârea a fost luată marți de autoritățile locale, în urma consultărilor cu Inspectoratul Școlar Județean. Măsuri similare au fost anunțate și în județele Constanța și Ialomița, aflate și ele sub incidența aceleiași avertizări meteo.

„Am decis sistarea activității didactice pentru ziua de mâine”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Călărași, citați de HotNews. Ministerul Educației a confirmat, ulterior, decizia.

Miercuri este așteptat vârful episodului de vreme severă, când Bucureștiul și cinci județe se vor afla sub cod roșu de ploi, iar aproape jumătate din țară va fi vizată de diverse avertizări meteorologice.

În Constanța, autoritățile au hotărât încă de luni închiderea școlilor pentru ziua de miercuri. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, după ce Administrația Națională de Meteorologie a anunțat ploi abundente și intensificări puternice ale vântului în intervalul marți seară – miercuri seară. Constanța a fost primul județ care a adoptat o astfel de măsură preventivă.

Ialomița s-a aliniat deciziilor similare, autoritățile locale anunțând suspendarea cursurilor pentru aceeași perioadă. Prefectura a precizat că măsura face parte dintr-un set mai amplu de acțiuni, pentru prevenirea și gestionarea efectelor fenomenelor meteo periculoase.

Și în Capitală se analizează o decizie, privind trecerea temporară la cursuri online. Inspectorul general al Municipiului București, Florian Lixandru, a confirmat că a fost transmisă propunerea de suspendare a cursurilor cu prezență fizică către Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, având în vedere avertizările de cod roșu emise pentru următoarele 24 de ore.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube