4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăMediuBugetul „Casa Verde Fotovoltaice” pentru regiunea Sud-Vest, epuizat în două minute

Bugetul „Casa Verde Fotovoltaice” pentru regiunea Sud-Vest, epuizat în două minute

Bugetul de 174,3 milioane de lei, alocat sesiunii de finanţare a programului „Casa Verde Fotovoltaice” pentru persoanele fizice din regiunea Sud-Vest, a fost rezervat, luni, în doar două minute.

„Astăzi, 19 iunie 2023, ora: 10:00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Sud Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. Bugetul de 174.300.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele două minute prin înscrierea unui număr de 8.715 de persoane fizice”, au menționat reprezentanții Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Înscrierile persoanelor fizice în program, prin intermediul aplicaţiei informatice, vor continua cu ultima sesiune programată în intervalul 22 – 26 iunie pentru regiunea Vest (judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş). Bugetul alocat este de 200,48 milioane de lei.

De asemenea, perioada 27 – 29 iunie este rezervată unităţilor de cult din toate regiunile, iar bugetul se ridică la valoarea de 17,5 milioane de lei.

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” are o finanţare totală pentru acest an de 1,75 miliarde de lei.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei pentru fiecare proiect, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.

Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de beneficiar din surse financiare proprii.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite

Ilie Bolojan ar putea să nu mai fie în fruntea PNL. Ce legătură este cu Ministerul Dezvoltării și cel al Transporturilor

Surse politice spun că viitorul lui Ilie Bolojan la vârful partidului depinde de obţinerea Ministerului Dezvoltării sau cel al Transporturilor, promise UDMR-ului, respectiv PSD-ului,...

Firma Kensington Communication, plătită de PNL, l-a promovat pe Călin Georgescu pe Tik Tok. Firma se apără și a depus plângere penală pentru deturnarea,...

„Kensington Communication va depune o plângere penală pentru ca organele abilitate să cerceteze deturnarea, atacarea cu boţi și/sau clonarea campaniei realizate de Kensington, la...

Klaus Iohannis a invitat duminică partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă