12.8 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăVenituri bugetare in 2006 peste asteptari

Venituri bugetare in 2006 peste asteptari

Parlamentul a trimis la promulgare legea prin care a aprobat  Ordonanta de Urgenta 89/2006 privind cea de-a doua rectificare a bugetului de stat pe anul 2006. Indicatorii economici pe anul 2006 au batut toate prognozele, iar PIB-ul, estimat initial la 335.900 milioane lei, a fost in realitate cu 5.600 milioane lei mai mare. Reevaluarea in toamna a principalilor indicatori macroeconomici fata de prognoza avuta in vedere la penultima rectificare bugetara din august 2006 a determinat aplicarea unei noi rectificari bugetare pe 2006. Potrivit aceleiasi prognoze, conditiile economice favorabile din 2006 au dus la un grad ridicat al incasarilor bugetare, iar pe de alta parte la subutilizarea alocatiilor bugetare. In urma analizei gradului de utilizare a fondurilor bugetare alocate in 2006 principalilor ordonatori de credite, s-a trecut la diminuarea alocarilor bugetare pentru unii, la suplimentarea acestora in cazul altora si, in alte situatii, la  redistribuiri in cadrul sumelor aprobate initial. Efectele rectificarii, deja aprobata de Parlament, se traduc prin suplimentarea veniturilor bugetului general consolidat cu 987,8 milioane lei, ceea ce reprezinta 0,29 la suta din PIB; suplimentarea cheltuielilor bugetului general consolidat cu 1.098,0 milioane lei, respectiv 0,33 la suta din PIB; mentinerea deficitului bugetului general consolidat la 2,50 la suta din PIB, in conditiile revizuirii pozitive a valorii nominale a PIB pe 2006; si la suplimentarea fondurilor alocate din bugetul de stat unor ordonatori principali de credite. Ministerul Transporturilor a primit un plus de 656,4 milioane lei, Ministerul Muncii un plus de 572,0 milioane lei, Ministerul Administratiei un plus de 171,2 (in principal pentru salariati), Ministerul Economiei un plus de 129,7 milioane lei, pentru subventii sau plati compensatorii pentru personalul disponibilizat. Ministerul Justitiei a primit un plus de 95,4 milioane lei, SRI 95,4 milioane lei, Ministerul Educatiei 42,8 milioane lei, Ministerul Public 38,6 milioane lei.  Desi deficitul general consolidat pe anul 2006 nu-si modifica ponderea ca procent in PIB, totusi ca valoare absoluta creste cu 110,2 milioane lei.

Cele mai citite

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...
Ultima oră
Pe aceeași temă