La Bruxelles pluteşte un calm suprarealist pe fondul celei mai grave crize din istoria sa care s-a abătut asupra proiectului european. Moneda euro este asediată, mai mulţi membri ai UE sunt “grav răniţi” sau expuşi unui “foc” masiv, iar apărătorii sunt pe punctul de a rămâne fără muniţii. Cel mai slab avanpost, Grecia, ar putea cădea în orice zi şi mulţi se tem că aceasta ar putea conduce la un colaps pe toate fronturile. Cu toate acestea, instituţiile europene se agită, producând miriade de întâlniri, consultări şi reglementări, susţine pe blogul “Charlemagne”, The Economist, în ultimul număr, citat de Agerpres.
Spre exemplu, în această săptămână, miniştrii afacerilor europene au dezbătut cu ardoare pe tema bugetului pe şapte ani al UE până în 2020, chiar dacă nimeni nu ştie cine va rămâne în picioare sau ce monedă va fi folosită în şapte luni sau chiar în câteva săptămâni. Pe coridoare se vorbeşte despre un dezastru iminent. În lipsa următoarei tranşe de împrumut, Grecia se va afla în imposibilitatea de a plăti salariile în luna octombrie. Chiar dacă va putea trece de acest test, ce se va întâmpla la următoarea evaluare trimestrială?
Eurocraţii vorbesc pe un ton apocaliptic despre consecinţele unui colaps al euro (cu ministrul polonez de finanţe sugerând chiar varianta unui “război real” în următorii 10 ani), însă în condiţiile în care în prezent pieţele stabilesc preţurile pe fondul unei incapacităţi de plată /default/ aproape sigure a Greciei, nimeni nu se mai gândeşte cum să gestioneze acest colaps. Un diplomat vorbea chiar despre un Bruxelles cuprins de paralizie. Poate că funcţionarii refuză pur şi simplu să creadă că Germania îşi va pune în practică ameninţările publice cu privire la tăierea creditării Greciei sau se tem că până şi un semn de defetism ar creşte panica.
Unii oficiali importanţi cred că situaţia mai poate continua aşa pentru moment. Dacă Parlamentul german va aproba al doilea pachet de salvare pentru Grecia, dacă fondul de ajutorare al zonei euro este alimentat, dacă o monitorizare fiscală mai dură va fi aprobată de către Parlamentul European, atunci situaţia se poate menţine. Supravieţuirea ar putea genera încredere, iar timpul ar putea schimba lucrurile. Pe de altă parte, strategii UE elaborează deja planuri pentru o contraofensivă. Deşi tacticile nu s-au decis, scopul este unul clar: “mai multă Europa”.
Primul pas este de a reorganiza comanda. Luna viitoare, Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, va prezenta un plan care va include reuniuni la nivel înalt periodice a liderilor celor 17 state din zona euro. Acest lucru poate modifica echilibrul puterii, dinspre Comisia Europeană şi miniştrii de finanţe către şefii de guverne. Moneda euro a devenit în prezent problema care cade în responsabilitatea liderilor naţionali. Ca reprezentant al lor, Van Rompuy are multe de câştigat.
Urmează o mişcare de cleşte. O idee este aceea de a impune o disciplină fiscală mult mai mare asupra ţărilor. O altă soluţie priveşte o integrare fiscală mai pronunţată. Ţările creditoare doresc ca accentul să se pună pe responsabilitatea naţională şi pe sancţiuni pentru cei care încalcă regulile. De cealaltă parte, debitorii doresc solidaritate reciprocă; dacă nu transferuri directe de la bogaţi la săraci, cel puţin eurobonduri pentru a acoperi datoria. O parte doreşte să schimbe comportamentul guvernelor; o alta – evoluţia către Statele Unite ale Europei.
