În intervalul care precede summitul G-20 din Canada, din acest weekend, se remarcă o creştere a presiunii SUA asupra Europei de a-şi suspenda programele de austeritate. Printre cei care îndeamnă la continuarea deficitului legat de cheltuieli pentru a depăşi criza economică se numără laureatul Premiului Nobel Paul Krugman, preşedintele SUA, Barack Obama, ministrul de finanţe Tim Geithner şi directorul Consiliului Economic Naţional, Larry Summers. Sfatul lor este nerezonabil din punct de vedere economic, inadecvat politic şi demonstrează o lipsă profundă de înţelegere a realităţilor europene, este de părere Ann Mettler, director executiv al think tank-ului Lisbon Council, semnatara articolului publicat de Wall Street Journal, citat de Agerpres.
Europa are, din păcate, un istoric solid al eşecului de a se reforma în vremuri bune. Franţa, de exemplu, nu a avut un buget echilibrat în aproape 40 de ani, dintre care mulţi de creştere economică, atunci când ar fi fost mult mai uşor să ţină în frâu cheltuielile publice, fără a provoca revolte sociale majore. Din păcate, nu a procedat aşa.
Franţa nu este singura. În UE, ţările au contractat datorii la viteze record, făcând ca statul să-şi asume din ce în ce mai multe obligaţii în viitor, în special pentru pensii, de multe ori fără cea mai mică strategie a modului de a plăti aceste drepturi pe parcurs. Tinzând să acţioneze pentru ‘dreptate socială’ şi uitând intenţionat de perspectiva demografică de îmbătrânire şi scădere a populaţiei, politicienii au pasat responsabilitatea cu laşitate guvernelor şi generaţiilor următoare, este de părere semnatara articolului. Dar viitorul este acum, subliniază ea.
Incapacitatea istorică de a răspunde pro-activ la crize previzibile este cea care face ca apelurile de a continua cheltuielile să fie atât de periculoase. Este o greşeală gravă să numeşti efortul actual de reducere a deficitelor ‘austeritate’, pentru că este vorba mai degrabă de primele eforturi serioase de încercare de a trăi pe măsura mijloacelor deţinute.
Europa nu va fi niciodată în măsură să revină la nivelurile cheltuielilor anterioare, din cauza cotei sale în scădere în cadrul economiei globale, a îmbătrânirii populaţiei şi a presiunii continue asupra finanţelor publice. Chiar dacă se fac unele reduceri acum, cheltuielile vor continua să crească în contextul în care generaţia baby boom se pregăteşte de pensionare, iar numărul tot mai mare de cetăţeni vârstnici va impune creşteri constante în costurile de sănătate.
Cu alte cuvinte, finanţele publice vor continua să fie precare în viitorul apropiat, ceea ce face ca eforturile actuale de a ţine în frâu cheltuielile să fie cu atât mai necesare. Apelurile de a se renunţa la disciplina fiscală sunt, prin urmare, dăunătoare.
Nu este o coincidenţă faptul că, în Europa însăşi, puţine voci au vorbit de stimularea în continuare a cheltuielilor. Este de remarcat că cele mai dure măsuri de austeritate sunt în prezent conduse de către guvernele socialiste din Grecia, Portugalia şi Spania. Acestea sunt administraţiile care nu au nici convingerea ideologică, nici exemple istorice de punere în aplicare a unor reduceri de cheltuieli. Faptul că le urmăresc spune multe despre gravitatea situaţiei.
Europa nu are altă alegere decât să consolideze şi să reducă. Este ironic faptul că acum, când Europa este în cele din urmă pe drumul cel bun, voci de cealaltă parte a Atlanticului îndeamnă să se irosească această ocazie ivită o dată într-o generaţie, de a face în sfârşit ordine în casa economică şi fiscală europeană.
