27.8 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia, privită brusc cu optimism

România, privită brusc cu optimism

Analiştii financiari cred că România are şanse mari să treacă pe creştere în următoarea jumătate de an.

Percepţia experţilor financiari privind evoluţia economiei României în următoarele şase luni s-a îmbunătăţit în decembrie, România devenind ţara cu cele mai bune perspective din Europa Centrală şi de Est (ECE), potrivit unui sondaj efectuat de institutul ZEW şi grupul austriac Erste. Indicele ZEW privind aşteptările analiştilor pentru economia României a crescut cu 8,8 puncte faţă de noiembrie, la 40,4 puncte.

Pentru Europa Centrală şi de Est, indicele a pierdut 8,7 puncte, până la 22,7 puncte, indicând o evaluare mai precaută a experţilor financiari consultaţi. În funcţie de perspective, România este urmată de Slovacia (33,3 puncte), Croaţia (26,8 puncte) şi Polonia (26,2 puncte).

În timp ce pentru un orizont de timp de şase luni economia României se situează cel mai bine, starea actuală este evaluată printre cele mai slabe din regiune. Indicele aferent a consemnat, însă o îmbunătăţire de patru puncte, la -48,7 puncte. România a făcut astfel schimb de locuri cu Ungaria, care a preluat ultima poziţie. La nivelul ECE, indicele situaţiei economice curente a urcat cu 5,3 puncte, la 22 de puncte.

Leul creşte

Indicatorul evoluţiei leului în raport cu euro în următoarele şase luni s-a îmbunătăţit cu 11,2 puncte, la 22,5 puncte. Perspective mai bune au doar zlotul polonez (61 puncte) şi coroana cehă (54,2), în timp ce aşteptări mai slabe există în privinţa lirei turceşti (19,2), kunei croate (14) şi forintului ungar (-2,2).

Bursa scade

Perspectivele la şase luni ale Bursei de la Bucureşti s-au înrăutăţit uşor, potrivit studiului, indicatorul privind evoluţia indicelui BET, care include cele mai lichide zece acţiuni de pe bursă, pierzând 1,5 puncte, până la 50 de puncte. Indicatorul perspectivelor BET s-a îmbunătăţit substanţial în noiembrie, când a crescut cu 26,5 puncte.
Preţurile stagnează?

Părerile sunt împărţite în privinţa inflaţiei.

Astfel, o treime din analişti consideră că preţurile vor creşte în prima jumătate a anului viitor şi tot atâţia se aşteaptă ca inflaţia să scadă.

57% din economiştii chestionaţi spun că perspectivele economiei româneşti sunt pozitive, în timp ce numai 17% s-au arătat pesimişti.

Lucian Davidescu
Lucian Davidescuhttp://lucian-davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Cele mai citite

Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa, în finala turneului de la Strasbourg

Perechea româno-spaniolă Monica Niculescu/Cristina Bucşa s-a calificat în finala probei de dublu a turneului WTA 500 de la Strasbourg, după ce a trecut în...

Stefano Pioli, OUT de la AC Milan! Cine e favorit să îi ia locul

Clubul italian de fotbal AC Milan a confirmat vineri despărţirea oficială de antrenorul Stefano Pioli, cu care a triumfat în Serie A în sezonul...

Ministrul Tîlvăr refuză dezvăluirea detaliilor secrete

România este de 20 de ani membră NATO și armata ei încă e copleșită de tehnică sovietică.  Tehnica sovietică reprezintă 70% din înzestrarea Armatei...
Ultima oră
Pe aceeași temă