15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum a ajuns România lada de gunoi a parcului feroviar din UE

Cum a ajuns România lada de gunoi a parcului feroviar din UE

Ceea ce în 2005 era prezentat de către şefii Ministerului Transporturilor de atunci drept un program ambiţios de modernizare a parcului companiei de stat CFR Călători s-a dovedit a fi o mare înşelătorie în care compania de stat a pierdut zeci de milioane de euro.

Banii au ajuns în buzunarele unei firme private care a cumpărat la preţ de nimic rame electrice din Franţa, ca fier vechi, vânzându-le apoi firmei de stat, după aşa zise modernizări.  Informaţiile au fost furnizate ieri de surse din industria feroviară .

 

Mini-trenuri luate de la fier vechi

 

În 2005 moment la care parcul CFR Călători era format exclusiv din locomotive şi vagoane greoaie, prea puţin adecvate cerinţelor de flexibilitate şi consum redus de combustibil, conducerea Ministerului Transporturilor şi CFR Călători au luat decizia achiziţionării a 34 de rame electrice de fabricaţie Alstom Franţa.

”Am hotărât să cumpărăm aceste opt mini-trenuri (pentru regionala Iaşi  – n.red.) din dorinţa de a îmbunătăţi calitatea transportului pe calea ferată, mai ales pe rute folosite de navetişti. Este vorba de rame electrice, aşa cum sunt numite în limbaj de specialitate, adică garnituri cu trei vagoane. Sunt minitrenuri, de formatul vagoanelor de metrou (…)Automotoarele sunt produse de compania franceza Alstom şi au fost modernizate la Remar Cluj”, spunea la acel moment Constantin Axinia şeful regionalei Iaşi. Ulterior Axinia a fost avansat ca director general al CFR SA şi chiar promovat secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Achiziţia ramelor a fost făcută tot de Alexandru Noapteş, directorul general din acea perioadă a CFR Călători. El a mai fost cercetat într-o cauză similară de către DNA. Obiectul dosarului a fost tot o achiziţie umflată, respectiv cumpărarea câtorva automotoare vechi din Germania şi revânzarea acestora la CFR Călători. Una din firmele prin care a trecut echipamentul feroviar a fost tot Remarul 16 Februarie Cluj.

 

Mini-trenurile, considerate obiecte de epocă în Franţa

 

Pe fiecare ramă s-a plătit în medie 780.000 de euro, inclusiv aşa zisa modernizare. Acestea sunt rame electrice model Z6100 din dotarea căilor ferate franceze, intrate în serviciu în perioada 1965-1971.  Ramele sunt atât de vechi încât în toamna anului trecut o casă de licitaţie din Franţa a scos la vânzare 150 de obiecte din dotarea acestor trenuri, precum scaune, ceasuri, mânere, toate fiind considerate elemente de epocă.

 

CFR Călători nu a cumpărat direct ramele de la căile ferate franceze. Achiziţia a fost făcută de la firma Remarul 16 Februarie Cluj, la care este acţionar Călin Mitică, patronul Transferoviar ce a dorit să cumpere şi 51% din CFR Marfă. Contractul semnat de CFR Călători cu Remarul prevedea şi modernizarea ramelor de către firma privată. Potrivit surselor din piaţa feroviară o astfel de ramă poate costa în jurul a 40.000 de euro, adică aproximativ valoarea fierului vechi din compunere. În plus deoarece izolaţia lor conţinea azbest, iar producţia şi comercializarea oricărui reper ce include acest material este interzisă, ramele nu puteau fi date de francezi decât ca fier vechi. Contractul de modernizare a prevăzut un preţ de 836.117 euro fără TVA pentru prima ramă – prototip. Foşti şefi ai CFR Călători spun că lucrările de ”modernizare” a ramelor nu ar fi putut depăşi 100.000 de euro, pe bucată, sumă ce include reparaţii ale osiilor şi boghurilor, adaptări la echipamentelor de siguranţă şi conducere la cerinţele româneşti şi înlocuiri ale interioarelor. In final o astfel de ramă modernizată nu ar avea cum să coste mai mult de 150.000 de euro. CFR Călători a plătit pe bucată de 5-6 ori mai mult

Intrate în exploatare în 2006 ramele au început să cadă pe capete. Potrivit unui document realizat la nivelul CFR Călători, două treimi din rame stau trase pe dreapta, din cauza defecţiunilor. Reparaţia este dificilă deoarece multe dintre componentele necesare nici nu mai sunt fabricate. ”Nu sunt fiabile”, spune Valentin Dorobanţu, directorul genaral CFR Călători. El adaugă că la venirea sa la conducerea companiei de stat a sesizat ministrul Transporturilor asupra acestui contract. Dorobanţu nu poate prezenta o opinie privind preţul la care astfel de garnituri vechi se vând în Franţa. Directorul general nu are nicio idee asupra preţului plătit de Remarul 16 Februarie pe garnituri deoarece, spune el, nu există preţuri de referinţă în această industrie.

Cele mai citite

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...

Alexander Zverev, campion la Foro Italico

Germanul Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în finală...

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 19 mai 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 19 mai 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 19 mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă