21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăAsfalt mai prost şi guverne mai secretoase ca în România? Doar în...

Asfalt mai prost şi guverne mai secretoase ca în România? Doar în Haiti, Angola, Yemen şi Bosnia!

România a căzut cu 10 poziţii în clasamentul global al competitivităţii, întocmit anual de Forumul Economic Mondial, după ce anul trecut mai coborâse cu trei locuri. România se află acum pe poziţia a 77-a. La nivelul UE, mai jos se află doar Grecia (90) după o prăbuşire severă, însă Bulgaria (74) a trecut înaintea României.

Scorul obţinut de România a scăzut de la 4,16 la 4,08 (din 7), însă căderea poziţională severă este explicabilă prin faptul că multe ţări care se aflau în urma României şi-au îmbunătăţit scorurile.

Cele mai mari probleme indicate de respondenţi sunt ratele de impozitare (15,5%), birocraţia ineficientă (13%), instabilitatea politică (11,9%), accesul la finanţare (10,8%), corupţia (9,7%), infrastructura proastă (8,9%) şi regulile fiscale (8,7%). Investitorii nu sunt decât în mică măsură nemulţumiţi de infracţionalitate şi furturi (0,5%), sănătatea publică (0,5%), rigiditatea relaţiilor de muncă (2,8%) sau forţa de muncă needucată (3,6%).

România se clasează cel mai prost la capitolul transparenţei deciziilor guvernamentale, locul 140 cu 2,9 puncte, mai jos fiind doar Haiti (2,6) şi Yemen (2,2). Tot catastrofal se plasează România şi la subcapitolul calităţii infrastructurii: locul 139, singurele ţări de după fiind Bosnia-Herţegovina, Angola şi Haiti. România stă însă slab şi la unele capitole legate de sectorul privat, cum ar fi inovaţia şi sofisticarea afacerilor.

Singurul subcapitul la care România se clasează pe locul I în lume, împreună cu alte 69 de ţări, este numărul cazurilor de malarie: zero. Cea mai bună performanţă individuală este un loc 15 dat de numărul mic de salarii compensatorii plătite la concediere. Această din urmă statistică se bazează însă pe date din 2009. Pe capitole mari, cele mai bune rezultate au fost consemnate de România la sănătate şi educaţie primară.

Pierderile de punctaj ale României au fost cauzate de capitolele instituţii (-0,2), eficienţa pieţei muncii (-0,2), sănătate şi educaţie primară, educaţie superioară respectiv dezvoltarea pieţei financiare (-0,1 fiecare). Nu există la nici un capitol vreo îmbunătăţire de punctaj – toate celelalte au stagnat.

2011/09/08//197419-grafic2.jpg

Lucian Davidescu
Lucian Davidescuhttp://lucian-davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Cele mai citite

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...
Ultima oră
Pe aceeași temă