24.2 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAproape 200.000 de români au vizitat Bulgaria în iunie

Aproape 200.000 de români au vizitat Bulgaria în iunie

Românii şi-au făcut un obicei să treacă graniţa cu Bulgaria imediat ce vine vara. Aproape 200.000 de români au vizitat Bulgaria într-o singură lună, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică din Sofia, citate de Agerpres.

Cea mai mare parte dintre aceştia au vizitat ţara vecina în iunie ca să-şi petreacă vacanţa – 90.374, 69.547 au fost în tranzit, iar restul au venit în legătură cu serviciul, în vizită sau dintr-un alt motiv neprecizat. Numărul românilor, care au fost cel mai numeros grup de străini care au vizitat Bulgaria în iunie, a crescut cu 4,9% în comparaţie cu aceeaşi lună a anului precedent.

În acelaşi timp, numărul bulgarilor care au vizitat România în iunie a scăzut cu 46,3% faţă de perioada respectivă din 2009. Abia 7.794 din cei 21.879 de bulgari care au vizitat România au făcut-o ca turişti, restul fiind ori în tranzit, ori în legătură cu serviciul.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, călătoriile bulgarilor în străinătate s-au redus cu peste o treime în comparaţie cu iunie 2009, iar în acelaşi timp numărul străinilor care au vizitat Bulgaria a crescut uşor cu 1,4%. În iunie ţara a fost vizitată de circa 970.000 de străini, dintre care 58.000 au venit ca turişti, în timp ce 318.000 de bulgari au călătorit în străinătate

Cele mai citite

O despăgubire pentru daune produse de furtună a depășit 400.000 de lei. Riscul de furtună este pe locul al treilea în privința daunelor aduse...

Riscul de furtună a urcat pe locul 3 în topul riscurilor care au generat cele mai mari pagube locuințelor, după incendiu și explozie, a...

O despăgubire pentru daune produse de furtună a depășit 400.000 de lei. Riscul de furtună este pe locul al treilea în privința daunelor aduse...

Riscul de furtună a urcat pe locul 3 în topul riscurilor care au generat cele mai mari pagube locuințelor, după incendiu și explozie, a...

SUA, Canada și Marea Britanie demască intențiile Rusiei de a influența alegerile din Republica Moldova

SUA, Canada și Marea Britanie avertizează că Rusia vrea să influențeze alegerile din Republica Moldova, din anul 2024, pentru a instala un candidat pro-rus...
Ultima oră
Pe aceeași temă