32 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăInvestigații România Liberă2011, un an decisiv pentru viitorul UE şi al zonei euro

2011, un an decisiv pentru viitorul UE şi al zonei euro

Anul 2011 va fi decisiv pentru viitorul Uniunii Europene şi al zonei euro, urmând să fie revizuită guvernanţa economică, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet. “Suntem confruntaţi cu un an decisiv. În 2011 va fi adoptat cadrul revizuit al guvernanţei, vor fi discuţii aprofundate despre gestiunea financiară şi poate va debuta modificarea Tratatului de la Lisabona”, a spus Trichet, care a prezentat raportul anul pentru 2009 al BCE, în Parlamentul European.

 

Potrivit Mediafax, Trichet a arătat că tratatul trebuie reformat astfel încât Europa în ansamblul său şi zona euro să facă faţă provocărilor viitorului cu o putere mai mare de decizie. El a salutat propunerea de reformare a guvernanţei economice adoptată de statele EU în Consiliul European de la sfârşitul lui octombrie, dar a subliniat din nou că BCE consideră că măsurile nu sunt suficient de profunde. Şeful BCE a adăugat că o altă mare provocare pentru zona euro este reglementarea sectorului financiar, care trebuie să fie mai transparent şi mai solid.

Cele mai citite

Radu Mihaiu, despre alegerile din Sectorul 2: Există secții unde lipsesc voturi, există secții unde se regăsesc voturi în plus

Primarul Radu Mihaiu atrage atenția că, după alegerile din Sectorul 2, "există secții unde lipsesc voturi, dar și mai grav, există secții unde se...

Zelenski spune că va începe negocieri de pace cu Rusia imediat ce Rusia se retrage din teritoriile ucrainene

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este dispus să înceapă negocieri de pace cu Rusia imediat ce Rusia se retrage din teritoriile ucrainene. După...

Analiză FES: România colectează cele mai puține taxe comparativ cu statele din centrul și estul Europei

România este țara în care taxele reprezintă cea mai mică proporție din economie, comparativ cu celelalte state din Uniunea Europeană, inclusiv cele din centrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă