Woody Allen a fost dat în judecată de fundaţia care administrează averea lui William Faulkner, din cauza includerii în filmul “Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris”, regizat de el, a două replici care fac referire la celebrul scriitor american, informează independent.co.uk, potrivit Mediafax.
Avocaţii fundaţiei Faulkner i-au dat în judecată pe Woody Allen, publicaţia The Washington Post şi alte câteva corporaţii majore, pe care le acuză de încălcarea drepturilor de autor.
Reprezentanţii fundaţiei Faulkner Literary Rights LLC au depus o plângere oficială la un tribunal din statul Mississippi, săptămâna trecută, în care solicită plata unor daune şi a unor despăgubiri de la aproximativ 100 de persoane şi companii, care, potrivit spuselor lor, ar fi profitat de pe urma unei “însuşiri ilegale a operei” celebrului scriitor William Faulkner.
Printre acuzaţi se află Woody Allen, al cărui film din 2011 “Midnight in Paris” include două replici rostite de personajul Gil Pender, interpretat de actorul Owen Wilson. “Trecutul nu este mort!”, spune acel personaj de film. “De fapt, el nici măcar nu este trecut. Ştii cine a spus asta? Faulkner. Şi a avut dreptate. L-am întâlnit şi eu. M-am ciocnit de el la o petrecere”, afirmă într-o altă replică acelaşi personaj de film.
Avocaţii fundaţiei Faulkner susţin că Woody Allen ar fi trebuit să le ceară permisiunea înainte de a folosi acele fraze în filmul său. Ei spun, totodată, că regizorul Woody Allen a citat în mod eronat fraza originală a scriitorului, ce poate fi găsită în romanul acestuia din 1950, “Recviem pentru o călugăriţă” (“Requiem for a Nun”). “Trecutul nu este mort niciodată. El nu este nici măcar trecut”.
Printre ceilalţi acuzaţi se află şi Sony Pictures Classics, studiourile care au produs filmul.
Lungmetrajul “Midnight in Paris”, pentru care Woody Allen a fost recompensat cu premiul Oscar pentru scenariu, a generat încasări de peste 151 de milioane de dolari pe plan mondial.
Acest proces pare destul de bizar, după părerea jurnaliştilor de la independent.co.uk, întrucât legea drepturilor de autor nu vizează în mod uzual “folosirea corectă” a citatelor. În plus, legile americane care stipulează dreptul la libera exprimare fac dificil procesul de cenzurare a exprimărilor artistice.
“Acesta este un proces frivol şi suntem încrezători că vom câştiga”, au declarat avocaţii studiourilor Sony Pictures pentru The Hollywood Reporter. “Nu există nicio îndoială că această scurtă referire (de doar 10 cuvinte) la un citat extras dintr-un discurs public susţinut de Faulkner reprezintă o folosire legală, iar orice afirmaţie care susţine contrariul este lipsită de temei”, au adăugat ei.
Fundaţia Faulkner Literary Rights LLC a fost înfiinţată de fiica scriitorului, Jill Faulkner Summers, după moartea autorului, în 1962. Ea a murit în 2008, iar fundaţia este condusă în prezent de Lee Caplin, un producător de film din Los Angeles. Beneficiile comerciale obţinute de această fundaţie revin moştenitorilor de drept ai celebrului scriitor american.
Într-un al doilea proces, fundaţia a dat în judecată publicaţia The Washington Post şi compania care activează în domeniul apărării Northrop Grumman din cauza unei reclame ce a fost publicată pe o pagină întreagă din The Washington Post şi care includea următorul citat din Faulkner: “Trebuie să fim liberi nu pentru a ne revendica libertatea, ci pentru a o practica”.
Deşi reclama atribuie corect acest citat unui eseu scris în 1956 de Faulkner pentru revista Harper’s, Lee Caplin şi avocaţii săi susţin că publicaţia “şi-a însuşit citatul în scopuri comerciale” şi, din acest motiv, nu se poate spune că a folosit-o în mod corect.
Într-un interviu acordat unui ziar din Mississippi, unde au fost iniţiate ambele procese, Lee Caplin spune că, deşi William Faulkner “nu a fost niciodată interesat de bani”, i-ar fi plăcut totuşi să fie consultat înainte ca diverse companii să profite de pe urma operelor sale.
William Faulkner, distins cu premiul Nobel în 1949, pentru tehnica sa de creaţie profund originală, care a revoluţionat romanul modern, este scriitorul devenit exponent al unui loc şi al unei culturi anume, nostalgic după acea lume pierdută, neacomodat la valorile civilizaţiei moderne, care a reuşit să fie, vreme de câteva decenii, una dintre efigiile prozei moderniste şi un stilist de o incontestabilă originalitate.
Printre cele mai apreciate scrieri ale sale se numără romanele “Zgomotul şi furia”, “Pe patul de moarte”, “Sanctuar”, “Absalom, Absalom!”, “Neînvinşii”, “O parabolă” şi “Hoţomanii” – ultimele două fiind premiate cu Pulitzer în 1955, respectiv în 1963 – şi nuvelele “Aceşti treisprezece”, “Trandafir pentru Emilia”, “Doctorul Martino şi alte povestiri”, “Gambitul regelui” şi “Steaguri în ţărână”.
