21.7 C
București
vineri, 13 iunie 2025
AcasăInternaționalSuedia și Norvegia se alătură Inițiativei Europene de Intervenție

Suedia și Norvegia se alătură Inițiativei Europene de Intervenție

Apărută în urmă cu un an sub impulsul preşedintelui francez Emmanuel Macron şi având ca obiectiv dezvoltarea unei „culturi strategice comune” şi întărirea „capacităţii europenilor de a acţiona împreună”, IEI regrupează astăzi Franţa, Belgia, Marea Britanie, Germania, Danemarca, Olanda, Estonia, Spania, Portugalia şi Finlanda.

„Noi ţări se alătură iniţiativei: două ţări din nordul Europei ar urma să se afle în jurul mesei vineri” cu ocazia celei de-a doua reuniuni ministeriale a IEI, a anunţat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului francez al Apărării, Yasmine-Eva Fares-Emery, fără a le dezvălui.

Ţările vizate sunt Suedia şi Norvegia, a precizat pentru AFP o sursă apropiată de acest dosar, conform News.ro.

La sfârşitul lunii august, în faţa ambasadorilor din Franţa, preşedintele Macron a spus că Grecia ar dori să adere la IEI.

Această extindere survine într-un moment în care Franţa încearcă să îşi convingă partenerii europeni să trimită trupe în Sahel, pentru a susţine operaţiunea antijihadistă franceză (4.500 de militari).

Misiunea Barkhane beneficiază în prezent de ajutorul unui contingent estonian de circa 50 de militari la Gao, în Mali, şi de trei elicoptere grele de transport britanic CH-47 Chinook.

Cele mai citite

Apa se oprește în trei localități din Mureș: Salinitatea râului Târnava Mică provoacă o criză de amploare

Autoritățile au transmis deja alerte RO-ALERT pentru a informa populația cu privire la sistarea apei și necesitatea formării unor rezerve proprii în gospodării Locuitorii din...

Criptomonede fierbinți ale lunii: Vezi care ți-ar putea aduce câștiguri!

Deși suntem obișnuiți să vedem mișcări bruște în crypto, zilele recente au fost aproape liniștite. Bitcoin, cu prețul oscilând în jurul valorii de 105.000 de...

Tragedie aeriană în India: Un avion cu 242 de persoane la bord s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din Ahmedabad

Un avion de linie aparținând companiei Air India, cu 242 de persoane la bord, s-a prăbușit joi dimineață într-o zonă rezidențială din apropierea aeroportului...
Ultima oră
Pe aceeași temă