13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInternaționalPapa Francisc: Consumismul, ''marea boală'' a zilelor noastre

Papa Francisc: Consumismul, ”marea boală” a zilelor noastre

“O mare boală acest consumism. Nu vreau să spun că suntem toţi la fel. Dar consumismul, a cheltui mai mult decât este nevoie, lipsa de austeritate în viaţă: este inamicul generozităţii”, a spus papa.

Papa Francisc i-a îndemnat pe cei prezenţi “la generozitate”, să se preocupe de binele nevoiaşilor, să ţină seama de statisticile care arată amploarea sărăciei în lume, de copiii care mor de foame, de cei care nu au medicamente şi de atâta suferinţă despre care citim în ziare sau auzim zilnic la ştiri”.

Sfântul părinte a spus că pentru a fi mai generoşi trebuie să ne gândim la lucrurile mărunte.

“Să facem o incursiune în dulapurile noastre şi să numărăm… Câte perechi de pantofi? Una, două, trei, patru… douăzeci. Puţin ca mult …”, a deplâns el. “Putem face minuni cu generozitatea noastră. Generozitatea micilor lucruri”, a subliniat papa.

“Din păcate acest lucru nu se întâmplă din cauza acestei boli, care este boala împotriva generozităţii: boala consumismului care ne îndeamnă să cumpărăm. Să cumpărăm tot mai multe, să avem cât mai mult…”, a mărturisit Suveranul pontif.

“Unii l-ar putea considera pe Iisus drept comunist, pentru că Domnul nostru a spus că în spatele bogăţiilor se ascunde un spirit răuvoitor… Nu poţi sluji doi stăpâni, şi pe Dumnezeu şi bogăţia…”, a precizat papa.

Şi s-a rugat la Domnul nostru ” să ne elibereze de acest rău atât de periculos care este consumismul, care ne face să fim sclavi, care ne face dependenţi de cheltuieli: o boală psihiatrică”. 

Cele mai citite

CNAIR va prelua de la Primăria Lugoj construirea unui nou rutier pe centura orașului

CNAIR va construi cu fonduri europene un nod rutier pe DN 6 Centura Lugoj la intersecția cu DJ 680 (lângă producătorul de piese auto...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...
Ultima oră
Pe aceeași temă