În ziua în care Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit 95 de ani, bucureştenii interesaţi de istoria noastră recentă pot viziona un spectacol de teatru documentar dedicat zilelor tulburi ale mineriadelor.
Montarea „Capete înfierbântate” este o excelentă reconstituire a tragicelor evenimente din 13-15 iunie ’90. Creatorii spectacolului, regizorul David Schwartz şi dramaturgul Mihaela Michailov, au luat o serie de interviuri mai multor persoane implicate în mineriadă, atât din rândul victimelor, cât şi din cel al călăilor, şi au dat aceste bucăţi de puzzle pe mâna actorului Alexandru Potocean care a reuşit să recreeze într-un recital absolut excepţional un întreg care te umple de groază: Mineriada cu majusculă formată din mineriadele personale ale participanţilor. Astfel, din această suită de monoloage aflăm istoria acelor zile de coşmar, dar şi concluziile la care au ajuns, după mai bine de 20 de ani, cei implicaţi în evenimente.
Curăţenie minerească
Dacă Miron Cozma a priceput că a fost manipulat ( ce e drept a avut ceva timp de gândire după gratii), Ion Iliescu a rămas, vorba domnului Liiceanu, încremenit în proiect. El susţine că minerii au venit la Bucureşti dintr-un impuls spontan şi că, până la urmă, ei au făcut doar puţină „curăţenie” în Piaţa Universităţii şi au redat o „arteră importantă traficului”: „Pentru oamenii cinstiţi din capitală, când poliţia nu era şi armata ezita, venirea minerilor a fost o salvare şi oamenii de bine i-au şi aplaudat ca pe salvatori care vin să-i pună la punct pe nemernicii ăştia de anarhişti care au perturbat liniştea publică,” declara senin Ion Iliescu.
Marian Munteanu susţine că a avut noroc şi a scăpat cu viaţă căci minerul care l-a lovit cu toporişca în cap nu şi-a calculat bine unghiul din care a lovit. Un tânăr care a fost bătut măr pe stradă pentru că mergea la liceu cu o mapă sub braţ şi a fost considerat student reacţionar îi urăşte încă de moarte pe mineri şi speră ca cei vinovaţi să plătească pentru atrocităţile comise. Doru Mărieş, aflat într-un război perpetuu cu autorităţile de atunci acuză şi aduce probe în sprijinul spuselor sale, în timp ce regretatul Cristian Paţurcă, pe care, din fericire, realizatorii spectacolului au apucat să-l intervieveze, povestea cum a compus Imnul Golanilor şi cât de intens se trăia senimentul de libertate în Zonă Liberă de Neocomunism din Piaţa Universităţii.
Monoloagele interpretate magistral de Alexandru Potocean, care dovedeşte că are stofă de mare actor, sunt legate între ele de imagini din „Piaţa Universităţii”, faimosul film de montaj realizat de Stere Gulea, Sorin Ilieşiu şi Vivi Drăgan Vasile, peliculă ce uneşte mii de secvenţe filmate chiar în zilele protestului paşnic adus la tăcere de bâtele minerilor.
„Intrasem într-un soi de moarte clinică”
Iată, de pildă, cum îşi aminteşte Marian Munteanu, liderul Pieţei Universităţii, „întâlnirea” cu minerii: „ Am rămas în Facultate cu alţi colegi. Poliţia sau oricum oameni plătiţi de poliţie, după ce-au dat foc la autobuze, au încercat să dea foc la Universitate, şi la Chimie. Am rămas cam 40 de oameni în clădire. Nu mă gândeam eu atunci că se va încheia cum s-a încheiat. Am rămas în clubul Facultăţii de Litere, scandalul pe străzi se încheiase cam pe la 12 noaptea. Ţin minte că au rămas şi câteva fete, săracele. Zic stăm acolo în club. Şi dimineaţa au venit minerii. Eram în club. Au venit nişte băieţi care stăteau de pază şi mi-au spus că au înconjurat clădirea câteva mii de ortaci. Am zis: Erau mineri. Sigur că aveau printre ei unii care îi conduceau, dar erau mineri. Ancheta de fapt i-a identificat. Unii au venit la mine după un an. M-au căutat la următoarea lor incursiune în Bucureşti câţiva care mă bătuseră. Mi-au zis că le pare rău. Le-am zis: Au vrut să facă poze cu mine. Şi-am făcut. Cu ăia care mă bătuseră.”
„Capete înfierbântate. 13-15 iunie 1990″ poate fi văzut sâmbătă, 26 ianuarie, la ora 20.00, într-un spaţiu neconvenţional din strada Dianei nr. 4, în zona Piaţa Rosetti”. Fiecare reprezentaţie include o discuţie cu publicul, gândită ca parte integrantă din spectacol.
