Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Atacul din 21 aprilie împotriva palatului regal și a prințului moștenitor

Dispariție misterioasă a succesorului la tron în Arabia Saudită

Într-o vizită surpriză în Arabia Saudită, premierul libian, Fayez al-Sarraj, recunoscut de comunitatea internațională, a avut o întâlnire cu prințul moștenitor saudit, Mohammed Bin Salman, la Jeddah.

Share

Gabriela Anghel 0 comentarii

Actualizat: 14.06.2018 - 11:51

O știre obișnuită care a căpătat o importanță deosebită având în vedere că prințul moștenitor Mohammed Bin Salman și ministru al Apărării nu a mai apărut în public din 21 aprilie, când media a dezvăluit că a avut loc un atac împotriva palatului regal care l-ar fi vizat pe MBS, omul-forte al regimului saudit.

Dimensiunile oculte ale acestui eveniment și situația prințului MBS continuă să dețină un loc de frunte în media. Absența sa prelungită în spațiul politic și mediatic saudit a generat numeroase speculații și scenarii, mergând de la posibila sa rănire în acel atac până la deces, iar Moscova și Teheranul și-au exprimat îngrijorarea.

Potrivit agenției iraniene Fars News, o tentativă de asasinat ar fi avut loc împotriva prințului moștenitor saudit, Mohammed Bin Salman, cunoscut sub inițialele MBS, în timpul unui atac perpetuat pe 21 aprilie contra palatului său. Fars News s-a referit la ziarul persan Kayhan, care citează ca sursă un raport provenit de la un serviciu secret și trimis unui stat arab necitat. În raport se precizează că MBS ar fi fost atins de două gloanțe în acest presupus atac. Ce este adevărat e că după 21 aprilie nimeni nu l-a mai văzut pe tânărul prinț, de obicei înclinat să se afișeze în numeroase evenimente publice și pe Twitter.

Cotidianul Rai al-Youm, citând surse occidentale, a relatat că moștenitorul saudit ar fi fost cuprins de panică după tentativa de lovitură de stat din 21 aprilie și a decis să stea retras o vreme. Nu a fost rănit, dar a fost afectat. Iar unii responsabili saudiți l-au sfătuit să apară cât mai rar în public și să se abțină să recurgă la acuzații pentru a nu provoca posibilii săi inamici din interiorul și din afara țării. De asemenea, aceste surse i-au recomandat să nu se comporte ca un rege și să aștepte urcarea oficială pe tron. Publicația citează o sursă occidentală care se declară apropiată de familia regală saudită și care confirmă că împușcăturile din 21 aprilie nu au fost doar „o operațiune teroristă ordinară“.


Lovitură de stat eșuată?

La 21 aprilie au fost auzite tiruri de arme în apropierea palatului regal din Riad și pe Internet există înregistrări video care ilustrează evenimentul. Rapoarte interne relevă că regele Salman și fiul său, MBS, au fost evacuați spre un bunker de trupe americane. Martori și locuitori din cartierele vecine palatului au declarat atunci că o lovitură de stat era în curs, adăugând că soldați atacau palatul ghidați de informații pe care le primeau de la o dronă neidentificată care în final a fost distrusă de armata  saudită.

Tirurile de arme grele au durat aproape o oră și au fost trase peste o mie de gloanțe. Potrivit unor surse, asaltul anti-MBS s-a soldat cu moartea a șapte persoane din ambele părți și atacatorii nedoborâți au dispărut și identitatea lor exactă și scopurile au rămas până astăzi un mister, generând zvonuri și ipoteze dintre cele mai diverse. Surse ale opoziției saudite au afirmat că un înalt ofițer din forțele terestre a condus un raid asupra palatului regal pentru a asasina regele și prințul moștenitor. Videoclipuri au arătat că un număr crescând de blindate erau desfășurate în jurul palatului. Cerul Riadului a fost interzis pentru toate zborurile civile.

Specialiști recunoscuți din Orientul Mijlociu confirmă că atacul l-a vizat pe Mohammed Bin Salman, evenimentul confirmând fragilitatea noii puteri saudite, fructul unei evoluții succesorale dorită de regele Salman, statul fiind divizat de logici tribale, religioase, de lupte pentru putere între ramurile familei regale (Sudairi-Saoud). La aproape două luni după acel atac, analiștii au avansat mai multe versiuni – cea a unei lovituri de stat eșuate, cea a unei tentative de asasinare a lui MBS sau un atac venit din exterior (rebeli huthi din Yemen, Al Qaeda, ISIS, șiiți iranieni, etc).   

Comentarii

loading...