27.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăInternațional”Însemnări din Tokyo”, la Teatrul Nottara

”Însemnări din Tokyo”, la Teatrul Nottara

Teatrul Nottara prezintă joi, 10 iunie, ora 19.00, o nouă reprezentaţie a spectacolului ”Însemnări din Tokyo” de Oriza Hirata, susţinut de trupa japoneză Seinendan Theater Company, care a mai  fost aplaudată în România mai întâi în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi, apoi, la Teatrul Naţional din Craiova.

„Însemnări din Tokyo”, al cărei titlu este un omagiu adus capodoperei regizorului de film Yasujiro Ozu, „Poveste din Tokyo”, este unul dintre cele mai faimoase spectacole ale lui Oriza Hirata. Fiind una dintre figurile-cheie ale teatrului contemporan japonez, acest dramaturg / regizor a avut în ultimii ani colaborări de succes la nivel internaţional, în special cu National Drama Center din Franţa. După ce a fost jucat pe numeroase scene japoneze, inclusiv în foaierul unor muzee de artă, spectacolul „Însemnări din Tokyo” a fost prezentat în peste 14 ţări, iar piesa a fost tradusă în opt limbi străine.

Acţiunea textului este plasată într-un mic muzeu de artă din Tokyo, în anul 2014, unde grupurile de vizitatori vin pentru a vedea tablourile salvate dintr-o Europă distrusă de război. Abordând diferite teme (familia, războiul, arta), spectacolul atinge problematici fundamentale ale lumii contemporane.

Distribuţia spectacolului este formată din: Kenji Yamauchi, Miyuki Moriuchi, Hiroko Matsuda, Ryuta Furuya, Mizuho Nojima, Mami Goto, Tatsuya Kawamura, Kumi Hyodo, Minako Inoue, Natsuko Hori, Tadashi Otake, Hiroshi Otsuka, Satoshi Kobayashi, Makiko Murata, Kenichi Akiyama, Mizuho Tamura, Koji Ogawara, Chikako Suzuki, Yuri Ogino, Umi Nagano.

Regia: Oriza Hirata
Decorul: Itaru Sugiyama
Costumele: Chizuru Ariga
Light Design: Tamotsu Iwaki

Spectacolul are subtitrare în limba română.

 

Cele mai citite

BECC Costinești cere anularea alegerilor

Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală (BECC) nr.29 Costineşti a stabilit, seara trecută, că este necesară anularea scrutinului electoral la alegerile pentru administraţia publică locală...

Tragic accident la Tomşani, Vâlcea. Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața

Un accident tragic a avut loc în localitatea Tomșani din Vâlcea, în care un tânăr de 22 de ani a murit după ce mașina...

Ciucă vrea să ne amintească jocul copilăriei “Țară, țară, vrem ostași!”

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, vrea să ne amintească de jocul copilăriei “Țară, țară, vrem ostași!”. A...
Ultima oră
Pe aceeași temă