13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInternaționalGuy Verhofstadt, dezlănțuit la adresa britanicilor: "Nu suntem proști!"

Guy Verhofstadt, dezlănțuit la adresa britanicilor: “Nu suntem proști!”

Disponibilitatea Londrei de a se îndepărta de normele europene în materie socială, de mediu şi concurenţă, după retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, este dăunătoare pentru viitoarea sa relaţie comercială cu Uniunea, a avertizat miercuri eurodeputatul Guy Verhofstadt (Renew Europe), transmite AFP.

“Nu suntem proşti. Nu ne vom omorî întreprinderile spunând (britanicilor) bine, puteţi să vă aduceţi bunurile pe piaţa noastră fără să plătiţi taxe vamale şi nu trebuie să ne respectaţi standardele”, a declarat fostul premier belgian, care este coordonator pentru negocierile privind Brexit în Parlamentul European.

În opinia sa, modificările pe care le doreşte guvernul premierului britanic Boris Johnson la declaraţia politică anexată acordului de retragere ridică semne de întrebare. “Ceea ce am văzut la cele mai recente reuniuni cu interlocutorii noştri britanici este o mişcare opusă, într-o direcţie opusă celei a UE”, a afirmat Verhofstadt într-o comisie a PE.

“Cu cât mai mult va căuta Marea Britanie divergenţa (de normele europene) în viitoarea relaţie comercială, cu atât mai puţin va avea acces la piaţa unică, este firesc”, a adăugat acesta.

Londra şi Bruxelles nu par să se apropie de o ieşire din impas în negocierile cu privire la Brexit, prevăzut pentru 31 octombrie. Boris Johnson afirmă că are în vedere un acord în acest sens la summitul european din 17-18 octombrie, dar se declară totodată hotărât ca Marea Britanie să iasă din UE la data prevăzută şi refuză să le ceară celor 27 o nouă amânare a termenului.

Johnson vrea ca acordul cu UE să excludă clauza de backstop, menită să împiedice reapariţia unei frontiere fizice între Republica Irlanda, membră a UE, şi Irlanda de Nord, pentru a asigura menţinerea acordurilor de pace din regiune şi în egală măsură a pieţei unice europene.

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Ecuație rezolvată în Liga 1! CFR Cluj, vicecampioană, Universitatea Craiova termină pe locul 3

CFR Cluj e noua vicecampioană a României, în timp ce Universitatea Craiova a terminat pe ultima poziție a podiumului Ligii 1, după rezultatele înregistrate...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...
Ultima oră
Pe aceeași temă