24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInternaționalDuminica filmului românesc, de pe TVR2, dedicată regizorului Lucian Pintilie

Duminica filmului românesc, de pe TVR2, dedicată regizorului Lucian Pintilie

TVR 2 dedică duminica aceasta regizorului Lucian Pintilie, care împlineşte mâine vârsta de 80 de ani. Cu această ocazie, postul public de televiziune va difuza, în cadrul proiectului „Duminica filmului românesc”, două dintre cele mai valoroase filme ale sale, dramele „Reconstituirea” (de la ora 14.10) şi „Balanţa” (de la ora 20.10).

Duminica filmului românesc este un proiect lansat, în această toamnă, de TVR 2 în cadrul căruia sunt difuzate filme din ciclul mari actori, mari regizori, mari producţii cinematografice.

Despre cele două filme ale lui Pintilie

De la ora 14.10, intră în emisie filmul „Reconstituirea” (realizat în 1968), în care joacă actorul George Mihăiţă.

Pelicula a provocat după lansare un imens scandal, care l-a determinat pe dictatorul Nicolae Ceauşescu întâi să interzică filmul, iar apoi să îi impună regizorului emigrarea din România. În 2008, Asociaţia Criticilor Români de Film a desemnat „Reconstituirea” drept cel mai bun film românesc din toate timpurile. Tot critica de specialitate a considerat că actorul George Mihăiţă a făcut în „Reconstituirea” rolul cel mai important al carierei sale.

Filmul, realizat după nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu, porneşte de la un fapt real petrecut în anii ’50 pe malul Timişului. Vuică şi Ripu, doi elevi de la „seral”, şi-au sărbătorit absolvirea printr-o beţie de pomină, după care s-au încăierat şi au spart capul ospătarului care încerca să-i despartă, dărâmând şi un şopron. Dacă s-ar da curs plângerii, tinerii ar risca doi-trei ani de închisoare. Procurorul preferă o altă pedeapsă: vinovaţii vor reconstitui evenimentele, într-un film educativ, pentru ca publicul să tragă învăţăturile necesare. În loc de asta, „publicul” prezent la reconstituire va fi martorul unui tragic şi stupid accident.

Filmul “Balanţa” îi are ca protagonisti pe Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu

 

Cel de-al doilea film semnat de Lucian Pintilie programat de TVR 2, duminică, de la 20.10, este „Balanţa“, realizat în 1991.

Având în rolurile principale pe Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu, „Balanţa” este adaptarea romanului omonim al lui Ion Băieşu. Nela, fiica unui securist căzut în dizgraţie, pleacă din Bucureşti după incinerarea tatălui ei, încercându-şi norocul în provincie. Dar orăşelul în care este repartizată ca profesoară o întâmpină cu cinism, violenţă şi nepăsare. Medicul Mitică, un etern optimist, îi va deveni prieten şi aliat. Împreună, cei doi trec prin diverse încercări, luptând cu structurile imobile ale societăţii din ultimii ani de comunism din România.

Pentru rolul din „Balanţa”, Maia Morgenstern a obţinut trei trofee la categoria «Cea mai bună actriţă » la Festivalul de Film de la Geneva (1992), la Premiile Filmului European (1993) şi din partea Uniunii Cineaştilor din România (1993) potrivit paginademedia.ro

Cele mai citite

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...

Toni Kroos pune ghetele în cui. “Gata cu Real, gata cu fotbalul”

Legendarul Toni Kroos a făcut marele anunț. Mijlocașul Realului se retrage din fotbal, după EURO 2024, potrivit spuselor sale. Fotbalistul german Toni Kroos, în vârstă...

Turbulențe puternice pe un zbor Singapore Airlines. Un pasager a murit

Un pasager a murit și 30 de persoane au fost rănite după ce un pe zbor al Singapore Airlines au fost turbulențe puternice, aruncând...
Ultima oră
Pe aceeași temă