Delictul de angoasare a telespectatorului

Pentru că e mai greu să ne entuziasmăm decât să ne speriem, televiziunile de ştiri fac tot ce pot să ne sperie. Pentru ca apoi tot ele să ne liniştească. Metoda ţine de „capitalismul cognitiv”: produci o catastrofă, apoi te prezinţi ca mama răniţilor. La sfârşitul lunii martie, am dat ceasul înainte: am pierdut o oră. Mai nimic adică. Propriu-zis, fiind şi duminică, nimic. La Realitatea, însă, a venit un psiholog cu alură de gardă corporală să ne explice cum putem scăpa de depresia de fus orar. Televiziunea îţi spune, la o adică: „Atenţie, astăzi ar trebui să vă simţiţi rău. Chiar vă simţiţi. Dar avem tot noi soluţia: rămâneţi conectaţi pe postul nostru ca să aflaţi cum scăpaţi de răul pe care tot noi vi l-am indus”. Şmecheria asta nu e excesiv de dăunătoare. Cea cu vaccinul antigripă porcină a fost mai groasă. Dar cele mai gogonate sunt cele care transmit cu bunăştiinţă violenţă şi ameninţări. Cele care induc judecăţi morale şi care pot asasina pe cineva. Prin comparaţie, un show vulgar e apă de colonie.