12.4 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInternaționalCriza economică, partenerul The Money Channel

Criza economică, partenerul The Money Channel

Pe o piaţă media zguduită de cutremure financiare, singura televiziune de business din România profită de nevoia oamenilor de a fi la curent în timp real cu informaţii din toate domeniile economice.

Dan Apostol, realizator şi redactor-şef al postului The Monney Chanel, explică pentru România Liberă cum a reuşit să facă din criza financiară un aliat.

Ce televiziuni de afară au stat ca model pentru TMC? Ce ajustări a suferit conceptul occidental pentru a se potrivi mentalităţilor economice autohtone?

D.A.: Ne-am uitat cel mai mult la CNBC Europe şi la felul în care sunt dezvoltate temele economice în cadrul programelor acestui canal. Dar ne uităm şi la alte produse similare din piaţa americană şi din cea europeană, chiar şi din unele ţări central şi est-europene unde au apărut televiziuni de business. Evident că simpla copiere a unui model nu poate funcţiona corect. Nu ar aduce valoare adăugată audienţei autohtone. De aceea, dacă ne-am inspirat în ceea ce priveşte „cadrul”, conţinutul este 100% generat de viaţa economică şi de business cu impact pentru România. Este producţie proprie, având la bază ca surse de informare agenţii de presă cu reputaţie globală. Formatele, emisiunile, producţiile vin în întâmpinarea nevoilor de informare şi educare a publicului nostru ţintă.

 

„În 2006 piaţa «era pe val»”

Care sunt emisiunile de succes ale postului? La ce formate de emisiuni răspunde publicul românesc?

D.A.: Toţi colegii mei depun eforturi deosebite în realizarea grilei de program. Indiferent cum se numeşte o emisiune anume sau alta, echipele care le construiesc sunt formate din oameni deosebiţi. Eu cred că rar se va mai construi o redacţie de calitatea umană şi profesională a celei de la The Money Channel. O demonstrează şi stabilitatea în timp a echipei: majoritatea celor cu care am început acest proiect sunt astăzi nucleul editorial. Dacă mă uit la grilă, pot aminti „Dimineaţa Leilor”, „Opening Bell” sau „Closing Bell”, „Business Box”, „Money Show” sau „90 de minute” în linia emisiunilor cotidiene. Avem şi producţii săptămânale, pe tematici specializate, care merită vizionate: „Metropolis”, „Ora Verde”, „Lumea în Mişcare”, „Trend Auto”, „Legile afacerilor”, „Business Travel”. Şi avem şi o exclusivitate: singura emisiune care pune echivalenţă între performanţa sportivă şi cea a managementului sportiv, emisiunea „All Star Sports”.

Un post cu tematică economică părea o investiţie riscantă în 2006. Cum se explică succesul postului?

D.A.: Nu este aşa. În 2006 piaţa „era pe val”. România tocmai se pregătea să adere la Uniunea Europeană, cu eforturi politice şi economice semnificative. Piaţa de capital făcea o declaraţie de intenţie majoră: aceea de a-şi spori numărul de investitori de la sub 20 de mii la circa 300 de mii în numai doi ani! Tema economică devenea interesantă pentru o bună parte din românii care deveneau, pe nesimţite, „clasa de mijloc”. Adică tocmai cei pe care contează o economie în dezvoltare, cei care produc şi care consumă bani în piaţă. Au venit apoi anii 2007-2008, cu dezvoltări imobiliare fără precedent, cu o creştere economică record la nivel european, cu o dinamică spectaculoasă în industria creditării. Banii au circulat repede şi în volume mari în România. Informaţiile economice sunt vitale tot timpul, dar impactul lor în viaţa de zi cu zi a început să fie conştientizat mai bine în anii de dezvoltare. Şi apoi a venit criza. Ce a produs acest lucru? Un interes şi mai mare legat de soarta banilor proprii, soarta afacerilor, soarta locurilor de muncă, soarta nivelului de fiscalitate… Cu alte cuvinte, oamenii obişnuiţi au simţit şi mai acut nevoia să fie informaţi şi să înţeleagă ce se întâmplă în lume şi în ţara lor. Iar noi am fost aici, utilitatea jurnalismului prestat de The Money Channel fiind de netăgăduit. Aşa cum războiul din Golf a lansat CNN, tot astfel criza economică a sporit interesul pentru tematica economică a postului The Money Channel, care a fost împrumutată (la dimensiuni corespunzătoare) şi de alte televiziuni de ştiri.

Pe de altă parte, publicitatea în media a scăzut în această perioadă. Postul a avut de câştigat sau de pierdut ca audienţă de pe urma crizei?

D.A.: Cum am spus mai sus, trăim un paradox: sporeşte audienţa The Money Channel, sporeşte interesul publicului pentru tematica postului, sporeşte intensitatea interacţiunii publicului cu noi. Scad însă bugetele, pentru că scad în toată industria media. Este un declin economic resimţit de noi toţi.

 

„Vorbiţi afacereza?”, o campanie de succes

Campania de publicitate „Vorbiţi afacereza?” s-a dovedit de mare impact. Conceptul aparţine companiei de publicitate sau dvs.? Preconizaţi o altă campanie sau doriţi să continuaţi ideea cu „afacereza”?

D.A.: „Afacereza” a fost un produs propriu The Money Channel, iar campania care a promovat produsul a aparţinut agenţiei şi ne bucurăm că a avut un impact deosebit. Sigur că ne gândim şi la alte campanii. Legate fie de produse ale staţiei, fie de promovarea staţiei în ansamblu. Unele sunt deja în curs de derulare. Chiar campania sub sloganul „TMC 4 ani – Less Work, more Business” este una dintre acestea. 

 

„Dorim să facem jurnalism de calitate”

Vă consideraţi un produs al şcolii de jurnalism BBC? Cum aţi fructificat numeroasele stagii externe de pregătire, la The Money Channel?

D.A.: Este drept că prima şcoală de jurnalism pe care am absolvit-o a fost Şcoala de Jurnalism Radio BBC. Şi la fel de corect este să spun că ucenicia în practica jurnalismului am făcut-o atât pe lângă ziariştii de la BBC, cât şi pe lângă cei de la Radio Europa Liberă: am fost, iniţial, corespondent, apoi reporter BBC la biroul din Bucureşti. Am fost corespondent local pentru RFE/RL, apoi am avut un stagiu de pregătire în studiourile de la Praga. Dar am beneficiat şi de traininguri specializate la Reuters, în Londra, şi la câteva organizaţii de presă din SUA. Experienţa acumulată mă ajută zi de zi, iar The Money Channel are o calitate indiscutabilă: poate fructifica eficient potenţialul profesional şi uman al fiecărui om din echipă. La The Money Channel dorim să facem jurnalism de calitate, aşa cum am învăţat şi aşa cum îşi doreşte audienţa.

Cele mai citite

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă