Dacă Only God Forgives are unul dintre cele mai bune generice văzute în ultima vreme (redactat în thailandeză şi cu sabia divină de-a latul ecranului), Venus in Fur are creditele cele mai delicate ale Competiţiei: un montaj în care sînt prezentate cele mai inspirate picturi în care e reprezentată Venus – Tiţian, Boticelli, Giorgione sau Velasquez – plus statuia Afroditei din Milo.
Noul film al lui Roman Polanski vorbeşte despre sexism, despre exploatarea celui mai slab, despre seducţie şi despre relaţia autor-actor – printr-un joc autoreferenţial care bate înspre legătura Polanski-Seigner. Însă Venus in Fur, adaptarea piesei omonime a lui David Ives, piesă care porneşte de la romanul Venus in Furs al lui Leopold von Sacher-Masoch, e un proiect care arată mult mai bine atunci cînd e descusut pe hîrtie decît aşa cum e prezent(at) pe ecran.
Citeşte continuarea pe Filmsense.eu
