24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInternaționalBank of China în vizorul protestatarilor din Hong Kong

Bank of China în vizorul protestatarilor din Hong Kong

De câteva săptămâni, teritoriul semi-autonom este traversat de o criză politică profundă declanșată de un proiect de lege autorizând extrădarea spre China continentală, cu manifestații pașnice uriașe dar și cu înfruntări violente între forțele de poliție și o minoritate mai radicală. Printre noile acțiuni avute în vedere de contestatari se află ideea retragerii colective de fonduri sâmbăta viitoare din Bank of China, una din cele patru bănci publice chineze,  pentru „testarea rezistenței” acesteia în materie de lichidități. Marele zgârie-nori care adăpostește cartierul general din Hong Kong al primei bănci comerciale chineze pentru schimburi în devize, este una din clădirile  importance din peisajul urban din metropolă. Textul legii privind extrădarea a fost suspendat dar nu a fost suficient pentru calmarea furiei, transformată în cea mai vastă mișcare pentru solicitarea de  reforme democratice și oprirea erodării libertăților în teritoriul fostei colonii britanice retrocedată Chinei în 1997.

Duminică, după o nouă manifestație pașnică de amploare cu scopul afișat de a informa turiștii chinezi despre mișcarea în curs, au izbucnit noi violențe în cartierul Mongkok, partea continentală a Hong Kongului, după acțiunea poliției contra unor mici grupuri de manifestanți mascați care refuzau să se disperseze.  Comunicatul poliției precizează că „unii manifestanți au opus rezistență și poliția a arestat cinci persoane”. În pofida cererilor multiple, poliția refuză să spună câte persoane au fost arestate  de la începutul lunii iunie. Potrivit AFP, cel puțin 72 de persoane au fost arestate dar nu se știe câte dintre ele au fost inculpate.

Resentimentul contra autorităților pro-Bejing și poliție a explodat la 1 iulie, când tinerii manifestanți au intrat cu forța în Parlamentul local. Aceste scene de haos fără precedent, ca și manifestațiile care au reunit până la 2 milioane de persoane, nu au convins guvernul din Hong Kong să dea înapoi.  Manifestanții cer anularea proiectului extrădării, o anchetă independentă asupra utilizării de poliție de gloanțe de cauciuc, o amnistie pentru persoanele arestate și demisia șefei executivului, Carrie Lam.Beijing susține autoritățile și cere o anchetă penală contra celor implicați în violențe.

Cele mai citite

Cine este pădurarul „garantat” de baronul Gheorghe Flutur care va conduce APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va avea din această săptămână un nou director general în persoana unui silvicultor, fost deputat...

Bătaie în Parlament: Florin Roman, bătut de Dan Vîlceanu -VIDEO

Au apărut primele imagini cu bătaia din Parlament, între Dan Vîlceanu şi Florin Roman, care a avut loc în antecamera sălii de plen, în...

București: Prins de jandarmi cu peste 400 de punguțe de heroină

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat...
Ultima oră
Pe aceeași temă