17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalInflația îngroapă economia Germaniei

Inflația îngroapă economia Germaniei

Inflaţia în Germania a atins în mai un nivel-”record” de 7,9% pe un an, alimentată de Războiul rus din Ucraina, care creşte preţul energiei şi alimentaţiei, potrivit Institutului federal german de statistică Destatis, relatează AFP.

Creşterea preţurilor la consum a atins astfel cel mai înalt nivel de reunificarea Germaniei, în 1990, – a treia lună consecutiv, informează News.ro.

”Principalul motiv al inflaţiei puternice rămâne creşterea preţurilor produselor energetice”, dar scumpiri se observă, de asemenea, ”la multe alte bunuri, mai ales la hrană”, precizează într-un counicat preşedintele Destatis, Georg Thiel.

Ministrul german al Agriculturii Cem Özdemir anunţă marţi, într-o intervenţie la ”Rheinische Post”, că se aşteaptă ca preţul alimentelor să continue să crească până la iarnă.

Comerţul se aprovizionează în prezent plătind tarife mari la energie, care se repercutează în preţuri, precizează el.

Probleme și cu scumpirea carburanților

În privinţa produselor energetice, carburanţii s-au scumpit cu 41% în decurs de un an, relevă Destatis.

După ce Berlinul a implementat la 1 iunie un rabat al preţurilor la pompă, în valoare de miliarde de euro, companii petroliere sunt acuzate de faptul că aplică doar parţial această măsură la preţul carburanţilor.

Ministrul german al Economiei Robert Habeck denunţă un ”scandal moral” şi a anunţat luni o consolidare a reglementărilor în domeniul concurenţei.

Indicele armonizat al preţurilor, folosit ca referinţă la nivel european, a atins 8,7% în decurs de un an, confirmă Destatis, şi se află desupra mediei de 8,1% la nivelul zonei euro, potrivit primelor estimări ale Eurostat.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Ben Affleck și Jennifer Lopez o iau pe drumuri separate? “Au probleme în căsnicie”

Ben Affleck și Jennifer Lopez au probleme în căsnicie, susține o persoană din interior. Cei doi locuiesc în case separate. Cu toate acestea, verighetele...

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă