Acest stil a avut parte de cea mai mare popularitate în perioada secolului 19 iar în prezent, atât pasionaţii cât şi cei ce nu sunt neapărat în temă deseori întorc privirea cu plăcere către clădirile construite astfel. Din cauza evoluţiei rapide a tendinţelor artistice de la vremea aceea, stilul Art Nouveau a fost surclasat în anul 1910 de către „Art Deco” şi ulterior de Modernism.
În România, datorită necesităţii afirmării identităţii culturale, mişcarea Art Nouveau a fost preluată de marii arhitecţi ai perioadei respective, cel mai cunoscut fiind Ion Mincu. Mai mult decât atât, aceştia au căutat să integreze subtil motive populare româneşti şi elemente laice în creaţiile lor.
Având în vedere influenţele străine ce au circulat în capitală în perioada aceea, nu este greu de justificat de ce în Bucureşti se aflau cele mai multe construcţii de acest tip. „Stilul 1900”, cum a fost supranumit de către unii, poate fi observat în toată splendoarea sa în componenţa unor biserici din centru. Acestea sunt toate localizate pe un traseu uşor de parcurs ce porneşte de pe bulevardul Lascar Catargiu şi se încheie în Piaţa Universităţii. Biserica Boteanu, Amzei şi cea Rusă sunt cele mai reprezentative exemple în care se poate regăsi stilul Art Nouveau nu doar în detaliile de la exterior ci şi în interior, fiind evident în picturi şi elemente arhitecturale ieşite din tipar. Biserica Rusă, cunoscută şi sub numele „Sfântul Nicolae” reprezintă un monument ce exprimă evidente influenţe ruseşti, fiind construită sub iniţiativa unui ambasador rus împreună cu personalul său. Aceasta iese în evidenţă mai ales datorită faţadei construite din cărămizi de culoare roşu deschis, mozaicului prezent sub arcele acesteia şi sculpturilor realizate în piatră. Iniţial acest edificiu era şi mai impunător, turlele sale fiind aurite, însă în prezent acestea sunt acoperite cu aramă.
Probabil cea mai importantă clădire construită în acest stil se află în Constanța, pe malul Mării Negre. Cazinoul din Constanța a fost considerat de-a lungul timpului drept o construcţie ce nu doar prezintă elemente Art Nouveau, ci ar putea fi catalogat ca un întreg în această temă. Compoziţia sa aşezată într-un model piramidal şi prezenţa numeroaselor arce ornate cu simbolistică predominant marină subliniază în continuare unicitatea edificiului. Cel responsabil pentru viziunea arhitecturală a fost românul de origine elveţiană, Daniel Renard, şi este considerat ca fiind cel care a influenţat nu doar stilul în care a fost proiectat cazinoul, ci şi cel care a contribuit direct la creşterea în popularitate a genului acesta în România. Fiind construit şi deschis în anul 1910, cazinoul a avut parte de succesul de care s-au bucurat şi alte astfel de clădiri din Europa, încorporând toate descoperirile făcute de reformatorii cazinourilor din perioada respectivă. Însă atracţia principală nu era reprezentată doar de clasicele jocuri, ci şi de spectacolele de teatru deseori organizate în incinta clădirii, atât pentru publicul local cât şi pentru turiştii străini ce veneau în număr mare. Din păcate în prezent clădirea este închisă şi în ciuda faptului că mai multe organizaţii au propus proiecte de restaurare pentru cazinou, nici una dintre ele nu a mers până la capăt cu promisiunile.
Acestea au fost doar câteva dintre cele mai importante exemple de arhitectură Art Nouveau din România, existând numeroase alte clădiri şi case construite în stilul acesta pe teritoriul țării. Chiar dacă s-a bucurat doar de câţiva ani de glorie, acest stil este în continuare apreciat de cei ce au o oarecare atracţie către neconvenţional, fiind exprimarea arhitecţilor ce au pus în primul rând preţ pe detalii şi au căutat să provoace privitorii să gândească mai departe de normele uzuale din vremea aceea.
