20 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăAlegeri 2016S-a aflat cât câştigă Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

S-a aflat cât câştigă Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) are un salariu de bază de 10.000 de euro, iar cu sporuri ajunge la 12.000, potrivit declaraţiei consilierului guvernatorului, Adrian Vasilescu, citată Capital. 

„Asa am stiut si eu, ca la ASF sunt stabilite salarii identice cu cele de la BNR. Sumele care se vehiculeaza acum si despre care se spune ca sunt identice ca la Banca Nationala, nu mai sunt identice. Salariul guvernatorului la Banca Nationala este cu mult sub ceea ce am auzit la ASF, de 18.000-20.000 de euro. Salariul de baza al guvernatorului este de aproximativ 10.000 de euro si urca la aproape 12.000 de euro cu indemnizatia de la Consiliul de Administratie. Celelalte salarii sunt mult mai mici”, a declarat Adrian Vasilescu.

Declaratiile lui Vasilescu vin în contextul discuţiilor despre salariile extrem de mari încasate de angajaţii Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), mulţi dintre aceştia rude sau apropiaţi ai unor politicieni. Salariile, în cazul miltora dintre şefii ASF, sunt de ordinul zecilor de mii de euro lunar.

Cele mai citite

Banca Mondială finanțează proiecte medicale, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Ciolacu

Banca Mondială finanțează în România proiecte medicale, de învățământ, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului...

SUA, Canada și Marea Britanie demască intențiile Rusiei de a influența alegerile din Republica Moldova

SUA, Canada și Marea Britanie avertizează că Rusia vrea să influențeze alegerile din Republica Moldova, din anul 2024, pentru a instala un candidat pro-rus...

Banca Mondială finanțează proiecte medicale, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Ciolacu

Banca Mondială finanțează în România proiecte medicale, de învățământ, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului...
Ultima oră
Pe aceeași temă