29.2 C
București
luni, 8 iulie 2024
AcasăAlegeri 2016De ce nu cumpără românii asigurări

De ce nu cumpără românii asigurări

Ţara noastră are un potenţial imens în ceea ce priveşte asigurările, în condiţiile în care singurele poliţe cu adevărat populare sunt, deocamdată, cele auto.

De la poliţe de viaţă la asigurări de sănătate şi de la planuri de pensie la asigurări pentru locuinţă, România se plasează constant pe ultimele locuri din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte popularitatea asigurărilor. Acest lucru ar putea fi însă folosit de companiile de asigurare în folosul lor datorită numărului mare de persoane care nu au încă o poliţă de asigurare. Potrivit studiului „ING Consumer Resourcefulness”, deşi consumatorii români îşi administrează finanţele personale curente
într-o manieră relativ ordonată şi în pofida temerilor exprimate cu privire la viitorul financiar, aceştia sunt mai puţin activi în privinţa utilizării instrumentelor financiare pentru asigurarea unui viitor mai sigur.

Printre ultimii în Europa

Concret, doar o treime din români deţin o asigurare de viaţă (comparativ cu 54% la nivel global), 36% au un cont de economii (jumătate faţă de media globală) şi 25% au un plan de pensii (faţă de 38% media globală). În privinţa utilizării produselor de investiţii, românii se plasează pe ultimul loc în rândul ţărilor incluse în studiul ING (majoritatea ţărilor UE plus Mexic, Japonia şi Coreea de Sud), cu un procent de 8% – de patru ori mai redus decât media din ţările analizate. În privinţa asigurărilor medicale situaţia este mult mai tristă, ponderea românilor care deţin o astfel de poliţă scăzând către 4-5%. Cu toate acestea, mai bine de 80% din români ar fi dispuşi să apeleze la serviciile unui spital privat în caz de îmbolnăvire în timp ce 56% din ei au şi făcut-o în ciuda costurilor semnificative, potrivit studiului Medibus realizat de Mednet.

Nu sunt bani

Un reviriment al pieţei asigurărilor nu se va putea întâmpla însă decât o dată cu majorarea veniturilor populaţiei. Familia medie din România nu mai rămâne cu aproape nimic după ce achită facturile curente, taxele şi impozitele datorate statului. Acest lucru reiese din datele publicate de Institutul Naţional de Statistică referitor la veniturile şi cheltuielile românilor în al treilea trimestru al anului trecut. De altfel, în acest al treilea trimestru s-au făcut simţite şi deciziile Guvernului privind reducerea cu 25% a salariilor în sectorul bugetar începând cu luna iulie 2010. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, aproape 90% din veniturile unei familii medii din România se duc pe cheltuieli de consum (72,4%) şi, respectiv, impozite, taxe şi contribuţii către bugetul statului (15,2%). Astfel că doar 2,4% din venituri mai rămân pentru investiţii, 6,4% pentru cheltuieli de producţie (se referă în primul rând la cheltuielile specifice gospodăriilor din mediul rural) şi sub 1% pentru restaurante sau baruri.

Nici obligatoriile nu sunt atât de obligatorii

Evoluţia numărului de poliţe vândute de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor este un alt argument care arată că românii sunt extrem de greu de convins când vine vorba să îşi cumpere o poliţă de asigurare, fie ea şi extrem de ieftină, dar şi obligatorie. Despre românii din mediul rural nici nu mai vorbim. Doar puţin peste 4% din locuinţele din România beneficiază astăzi de o asigurare obligatorie împotriva dezastrelor, cu mult sub estimările iniţiale ale specialiştilor. Ceea ce pare însă mai îngrijorător este faptul că poliţele se vând greu în zonele unde ar fi cea mai mare nevoie de ele.
Doar 22% din totalul asigurărilor s-au distribuit în zona rurală, în ciuda faptului că pagubele substanţiale provocate de inundaţii la sate au constituit unul dintre motivele introducerii obligativităţii asigurării. Mai mult, din cele 13 companii care constituie PAID, doar trei se dovedesc interesate de vânzarea poliţelor. Este vorba despre Astra Asigurări (care adună mai bine de jumătate din vânzări), Generali şi Groupama. Vânzările celorlalte companii sunt nesemnificative, potrivit datelor furnizate de PAID.

Cele mai citite

România se pregătește de o nouă minivacanță: câte zile libere urmează?

Românii se vor bucura, în doar câteva săptămâni, de o nouă minivacanță în care se pot relaxa Românii vor avea încă o minivacanță luna viitoare,...

A crescut PIB-ul României, potrivit estimărilor INS

Produsul Intern Brut (PIB) ajustat sezonier pentru primul trimestru al anului 2024 a fost estimat la 424,634 miliarde lei la prețuri curente, înregistrând o...

Participare istorică: Ministrul de Externe al Israelului vine la Summitul NATO de la Washington

Șeful diplomației israeliene va participa la două evenimente în cadrul Summitului, unul găzduit de preşedintele Joe Biden şi celălalt organizat de omologul său american,...
Ultima oră
Pe aceeași temă