33.7 C
București
luni, 8 iulie 2024
AcasăSănătateÎn ultima săptămână, s-au înregistrat peste 580 de cazuri noi de rujeolă

În ultima săptămână, s-au înregistrat peste 580 de cazuri noi de rujeolă

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat că, în ultima săptămână, s-au înregistrat peste 580 de cazuri noi de rujeolă, total a ajuns la 20.000.

Județul Brașov are cel mai mare număr, peste 2.000. În ultima săptămână s-a înregistrat al 19-lea deces, la un copil de 8 luni din Iaşi, transmite News.ro. În cazul de la Iași, băiețelul în vârstă de 8 luni, era neeligibil la vaccinarea cu ROR, și avusese contact cu mama şi fratele său, ambii nevaccinaţi cu ROR, prezentând mai târziu simptomele de rujeolă.

În perioada 01.01.2023 – 30.06.2024, în România au fost notificate 20 035 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 19 decese (5 în Municipiul Bucureşti, 4 în judeţul Braşov, 3 în judeţul Giurgiu, 2 în judeţul Argeş, 1 în judeţul Mureş, 1 în judeţul Sibiu, 1 în judeţul Buzău, 1 în judeţul Constanţa şi 1 în judeţul Iaşi)

a transmis Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Dintre cele 20.035 de cazuri confirmate cu rujeolă cele mai multe, peste 2.000, s-au înregistrat în judeţul Braşov. Capitala are peste 1.700 de îmbolnăviri confirmate.

În prezent, sistemul medical românesc prevede ca vaccinul ROR (Rujeolă, Oreion și Rubeolă) să fie administrat copiilor în 2 doze de vaccin, prima, la 12 luni, iar a doua, respectiv, la 5 ani. În situații speciale, acesta poate fi administrat la sugari cu vârsta începând de la 9 luni, un exemplu este dacă aceștia au intrat în contact cu femeia gravidă suspectă de simptome de rujeolă. Potrivit specialiștilor, în perioada 06.12.2023-30.06.2024, potrivit datelor extrase din Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV), un număr de 187 976 de doze de vaccin ROR a fost administrat, din care 31.138 de doze doar pentru copii cu vârste între 9 şi 11 luni.

Iustina
Iustinahttp://www.romanialibera.ro
Iustina Rusu, născută în iunie 2002, este o tânără jurnalistă și specialistă în comunicare din Iași, România. A absolvit Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Iași și este studentă la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Începând cu 1 iulie 2024, Iustina s-a alăturat echipei România Liberă, unde contribuie cu articole și reportaje săptămânale, precum și cu știri zilnice pe platforma online a publicației. Iustina are experiență în diverse roluri de jurnalism și PR, incluzând poziția de Coordonator PR la Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (2023-2024), reporter la Cuzanet (2022-2023) și colaborator la newsletter-ul "Iașul Nostru" (2023-2024). De asemenea, colaborează cu NewsBox începând din octombrie 2023.
Cele mai citite

Încep lucrările la Prelungirea Ghencea din Capitală. Cât va dura proiectul

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat începerea lucrărilor de proiectare pentru finalizarea investiției Penetrație Prelungirea Ghencea - Domnești și lărgirea bulevardului Ghencea. Lucrările...

Angajaţii de la Samsung, în grevă generală

Angajaţii companiei Samsung au început o grevă generală de trei zile. Presa internațională relatează despre greva angajaților de la Samsung, din Coreea de Sud,...

Când este avantajos să optezi pentru un credit la bancă

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...
Ultima oră
Pe aceeași temă