Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din București a anunțat cu mândrie inaugurarea unui nou centru dedicat vaccinării anti-HPV.
Potrivit unui comunicat oficial transmis presei, centrul va fi operațional zilnic, între orele 10:00 și 18:00, inclusiv în weekend, fiind localizat la parterul spitalului în cadrul Compartimentului de Prevenire și Control al Infecțiilor Nosocomiale.
Inițiativa vine în sprijinul comunității, oferind un proces simplificat pentru cei interesați să beneficieze de vaccinarea anti-HPV. Astfel, pacienții vor putea obține un bilet de trimitere de la medicul de familie și vor efectua o singură vizită la centrul de vaccinare. Aici, vor beneficia de o consultație de specialitate, vor primi rețeta necesară și vor fi vaccinați, economisind astfel timp și efort.
Această nouă facilitate are scopul de a spori accesibilitatea și eficiența procesului de vaccinare împotriva HPV, contribuind la prevenirea cancerului de col uterin și a altor afecțiuni asociate virusului HPV în rândul populației.
Prevenţia cancerului de col uterin, cu o incidenţă încă nefiresc de mare în România, poate fi făcută prin vaccinarea anti-HPV, eficienţa fiind dovedită. Suntem bucuroşi să fim al doilea spital de stat care poate oferi această alternativă doamnelor şi partenerilor lor, contribuind astfel la sănătatea globală. Prevenţia reprezintă varianta mult mai ieftină şi, de departe, mai puţin traumatică, în lupta cu această afecţiune,
a declarat Bogdan Socea, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă.
România are cea mai ridicată rată de mortalitate prematură prin cancer de col uterin din Europa.
HPV, sau virusul papiloma uman, este una dintre cele mai comune infecții cu transmitere sexuală din lume. Acest virus afectează pielea și mucoasele, putând provoca o varietate de afecțiuni, de la negi genitali până la cancere grave.
Există peste 100 de tipuri de HPV, dintre care aproximativ 40 sunt transmise prin contact sexual. Majoritatea infecțiilor cu HPV sunt asimptomatice și se vindecă singure în câteva luni sau ani. Totuși, unele tipuri de HPV pot duce la complicații serioase, cum ar fi cancerul de col uterin, vulvar, vaginal, anal sau de penis. De asemenea, HPV poate provoca și negi în alte zone ale corpului, cum ar fi mâinile și picioarele.
Vaccinurile HPV sunt disponibile pentru a proteja împotriva unora dintre cele mai periculoase tipuri de HPV care cauzează cancer. În general, vaccinarea se recomandă înainte de debutul vieții sexuale, deoarece este cel mai eficient în prevenirea infecțiilor. În plus față de vaccinare, testarea regulată și îngrijirea adecvată a sănătății reproductive pot reduce riscul de infecție cu HPV și de complicații asociate.
Este important ca persoanele care sunt sexuale active să fie conștiente de HPV și să ia măsuri de precauție pentru a reduce răspândirea virusului. Educația și conștientizarea publică joacă un rol crucial în combaterea HPV și în protejarea sănătății sexuale și reproductive a indivizilor.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!