13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaPutin le oferă cetățenia rusă străinilor care luptă împotriva Ucrainei

Putin le oferă cetățenia rusă străinilor care luptă împotriva Ucrainei

Președintele Vladimir Putin a semnat un decret care le permite cetățenilor străini care se angajează în armata Rusiei să obțină cetățenia rusă.

Potrivit agenției de presă oficială TASS, de acest drept vor beneficia străinii al căror contract cu armata rusă este semnat “pe timpul operațiunii militare speciale”. Aceasta este titulatura folosită de regimul de la Kremlin când se referă la războiul dus de Rusia în Ucraina.

Dreptul de a cere cetățenia rusă le va fi acordat și rudelor militarilor străini care se angajează în armata Rusiei. Știrea transmisă de la Moscova nu precizează dacă posibilii solicitanți ai cetățeniei ruse vor fi sau nu obligați să renunțe la cetățenia lor anterioară.

Se observă că, în această știre, Rusia evită să folosească termenul de mercenari, care se atribuie de obicei unor străini care luptă, contra unui salariu, de partea altei țări. În schimb, în alte momente, Rusia insistă asupra faptului că, de partea Ucrainei, ar lupta și mercenari occidentali.

Decretul semnat de președintele Putin a fost publicat pe portalul oficial de informații juridice din Rusia. Știrea privind această publicare este difuzată de agenția TASS la data de 4 ianuarie 2024 însă nu se precizează data când a fost publicat decretul. Totuși, difuzarea acestei știri la începutul anului 2024 sugerează că Rusia se așteaptă la continuarea pe termen lung a războiului ei cu Ucraina. De asemenea, această știre sugerează că Rusia duce lipsă de soldați și că încearcă să stimuleze angajarea de soldați din străinătate.

Amintim că, în mesajul dedicat Anului Nou, președintele Zelenski anunța că, în anul 2024, Ucraina va lovi Rusia cu un număr uriaș de arme de producție ucraineană.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ucraina a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, tip vânător de mine

Un atac al Ucrainei a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, Kovrovets, de tip vânător de mine, a anunțat Comandamentul Flotei din...

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Universitatea Craiova – „U” Cluj, în finala barajului pentru Conference League. „Șepcile Roșii” au învins Oțelul

Ultima echipă care va reprezenta România în cupele europene se va decide dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, după ce formația antrenată de Ioan...
Ultima oră
Pe aceeași temă