Primarul Boc, despre evenimentul de la Cluj: „A fost un protest pașnic”

0
331

Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, a vorbit, luni, 29 martie 2021, despre protestul desfășurat, cu o zi înainte, pe străzile orașului său.

„A fost un protest pașnic, cu până la 200 de persoane, pentru deschiderea sălilor de fitness”, a precizat primarul Emil Boc.

Primarul ar dori ca la Cluj să se desfășoare, de-a lungul anului 2021, o serie de evenimente artistice, cu public. În acest context, primarul Boc, fost prim-ministru, consideră că România poate prelua exemplul altor țări, de exemplu cel al Spaniei, care încearcă să permită manifestări publice, cu respectarea unor norme de protecție, inclusiv de distanțare a participanților. De exemplu la Barcelona s-a desfășurat un concert cu 5000 de participanți, a precizat primarul Emil Boc.

În municipiul Cluj, rata de infectare este în acest moment sub 7,5 la mie, a mai precizat primarul Emil Boc.

Articolul precedentRusul de la Agricultură vrea să vândă Ardealul ungurilor?
Articolul următorSe dezbate moțiunea împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.