30 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialMoment stânjenitor pentru David Cameron la summitul NATO din Ţara Galilor

Moment stânjenitor pentru David Cameron la summitul NATO din Ţara Galilor

Premierul britanic David Cameron a fost victima unui moment stânjenitor la summitul NATO din Ţara Galilor, când a fost eclipsat de preşedintele Barack Obama în timp ce se îndrepta cu mâna întinsă spre delegaţi pentru a-i saluta, scrie Mediafax.

În înregistrarea video publicată pe site de cotidianul Huffinghton Post se vede cun preşedintele american şi premierul britanic vin în acelaşi timp şi amândoi se grăbesc să strângă mâna delegaţilor. Dar Obama nu observă gestul premierului britanic şi se grăbeşte să salute delegaţii, lăsându-l pe Cameron cu mâna întinsă de două ori.

Acesta nu este primul moment stânjenitor al lui Cameron, scrie Daily Mirror, în pagina electronică. Astfel, în 2011, David Cameron a încercat să joace ping pong la dublu cu Obama, în cadrul unei conferinţe de presă. Dar dat fiind faptul că nu este foarte bun la acest joc, momentul nu a fost unul flatant pentru premier.

Cameron s-a exprimat foarte clar că nu vrea ca Jean-Claude Juncker să preia funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Dar având în vedere popularitatea lui printre liderii europeni, a reuşit să obţină funcţia. Ulterior, când cei doi s-au întâlnit în faţa Parlamentului European din Bruxelles nu au vrut în mod clar să îşi strângă mâna şi au sfârşit într-un gest bizar, părând că bat palma în aer.

Un alt incident în care Cameron a fost implicat alături de Obama a fost cel al fotografiei de la funeraliile fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela. Cei doi s-au fotografiat alături de atrăgătoarea Helle Thorning-Schmidt, premierul Danemarcei, provocând o reacţie de nemulţumire vizibilă pe faţa Primei Doamne a Statelor Unite, Michelle Obama.

Cele mai citite

PNL va avea candidat propriu pentru Președinția României, cel mai probabil fiind Nicolae Ciucă

PNL va avea un candidat propriu pentru funcția de președinte al României, la alegerile din toamna anului 2024, excluzându-se ideea ca PNL să susțină...

Atentat la Ambasada Israelului din București. Un cetățean străin ar fi încercat să incendieze clădirea. Autorul atacului este arestat dar refuză să facă declarații

Un cetățean străin ar fi încercat să incendieze Ambasada Israelului din București. UPDATE 13.10 Autorul atacului de la sediul Ambasadei Israelului este un bărbat...

Vom vedea mai mulți prieteni ai lui Putin și Xi Jinping în noul Parlament European

de Peter Kreko și Richard Demeny, Institutul Political Capital Criza Qatargate este cel mai mare caz de corupție care a lovit Parlamentul European în ultimele...
Ultima oră
Pe aceeași temă