17.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Un tren a deraiat în Elveţia, din cauza unei alunecări de...

UPDATE. Un tren a deraiat în Elveţia, din cauza unei alunecări de teren. 11 persoane, rănite grav

UPDATE. Unsprezece persoane au fost rănite, cinci fiind în stare gravă, în accidentul feroviar produs în estul Elveţiei, anunţă autorităţile regionale, citate de AFP, citat de Mediafax.

La bordul trenului erau aproximativ 200 de pasageri în momentul accidentului. 

Un tren a deraiat, în Elveția, din cauza unei alunecări de teren, informează AFP, conform Mediafax.

"O parte a trenului a deraiat, luată de o alunecare de teren", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al companiei, Simon Rageth, fără a oferi detalii.

Potrivit presei, mai multe vagoane ar fi căzut într-o prăpastie.

Poliţia locală din gara Saint-Moritz a refuzat să ofere detalii, precizând doar că accidentul este "grav".

Accidentul a avut loc la ora locală 12.45 (13.45, ora României).

Patru elicoptere de intervenţie au fost trimise la locul incidentului, preluând răniţii şi transportându-i la spital.

Cele mai citite

Locuitorii unui cartier din sectorul 1, sinistrați, după căderea unui copac

Un copac a căzut pe drumul de acces către cartierul Greenfield din sectorul 1 al Capitalei, locuitorii fiind sinistrați. Arborele căzut a blocat complet drumul...

Victoria Rusiei va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial

O victorie a Rusiei în Ucraina va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial. Aceasta este una...

Optimizarea anunțurilor de închiriere: cum să te diferențiezi într-o piață aglomerată?

Ai o proprietate pe care vrei s-o închiriezi cât mai rapid? Dacă ai încercat să publici un anunț pentru a-ți găsi chiriașul potrivit, probabil...
Ultima oră
Pe aceeași temă