29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialO franţuzoaică, ţinută OSTATICĂ în Yemen, a fost ELIBERATĂ

O franţuzoaică, ţinută OSTATICĂ în Yemen, a fost ELIBERATĂ

O franţuzoaică ţinută ostatică în Yemen din februarie a fost eliberată în noaptea de joi spre vineri, informează Mediafax.

Consultanta în dezvoltare socială, Isabelle Prime, se află “sub protecţia serviciilor franceze”și urmează să revină în Franța.

Francisco Ayala, preşedintele acestei firme cu sediul în Florida, a declarat că a aflat despre eliberarea angajatei sale în urma unui telefon de la Ministerul francez de Externe.

“Totul s-a desfăşurat în cel mai mare secret”, a spus el, conform France Info.

Nicio informaţie nu a fost făcută publică despre circumstanţele eliberării franţuzoaicei, care a fost răpită la Sanaa, pe 24 februarie, de către bărbaţi deghizaţi în poliţişti. Şi nici despre răpitorii ei.

Interpretul lui Prime a fost eliberat în martie.

La sfârşitul lui mai a fost făcută publică o înregistrare video în care Isabelle Prime le cerea preşedinţilor francez şi yemenit să acţioneze pentru a o elibera.

Isabelle Prime este ultima dintr-o serie de ostatici francezi eliberaţi, după Serge Lazaravic, în decembrie, în Mali.

Ea se afla în Yemen din 2013, unde lucra pentru societatea Ayala Consulting, specializată în conceperea de programe de protecţie socială.

Cele mai citite

Mesagerul de pace al Papei Francisc, cardinalul Zuppi, va merge la Moscova și la Kiev

Cardinalul Matteo Zuppi, mesagerul Papei Francisc în vederea restabilirii păcii în Ucraina, urmează să ajungă la Moscova și la Kiev. Cardinalul Zuppi și-a exprimat disponibilitatea...

Premierul Ciolacu le-a oferit autografe copiilor, la Palatul Victoria

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, în ziua de sâmbătă, 1 iunie 2024, la Palatul Victoria, unde le-a oferit autografe copiilor și s-a fotografiat...

Câte statui ale Ungariei a ridicat, din bani publici, Ilie Bolojan la Oradea

Baronul liberal de Oradea, Ilie Bolojan, în prezent președinte al Consiliului Județean Bihor, a ajuns mare vedetă națională când a demontat statuia lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă