24.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialUn angajat al UNICEF a fost răpit în Yemen

Un angajat al UNICEF a fost răpit în Yemen

Un angajat al Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) a fost răpit duminică de către persoane înarmate în nordul capitalei yemenite Sanaa, a anunţat o sursă diplomatică occidentală, relatează Mediafax.

Anterior, unul dintre agenţii de securitate ai ambasadoarei Germaniei în Yemen a fost ucis la capitala yemenită, încercând să împiedice o tentativă de asasinare.

Potrivit sursei occidentale, acest angajat al ONU, originar din Sierra Leone, a fost răpit de bărbaţi înarmaţi care au interceptat maşina sa la o intersecţie din nordul Sanaa. Răpitorii l-au ameninţat pe şoferul său yemenit, dar mai târziu acesta fost lăsat să plece.

Cetăţeni străini sunt răpiţi frecvent în Yemen, în special, de către triburi care folosesc ostatici pentru ca autorităţile să le îndeplinească cererile. În majoritatea cazurilor, ostaticii sunt eliberaţi.

Totuşi, unele răpiri sunt organizate de reţeaua teroristă Al-Qaida, care continuă să fie activă în Yemen, în pofida unor atacuri împotriva membrilor grupărilor islamiste, vizaţi frecvent de atacuri cu drone americane.

Doi diplomaţi răpiţi în Yemen, viceconsulul saudit la Aden (sud) şi un diplomat iranian, continuă să fie ţinuţi ostatici de către Al-Qaeda.

Cele mai citite

Două organizații criminale care se ocupau cu introducerea ilegală de cetățeni chinezi în Spania au fost desființate

Europol a sprijinit Poliția Națională Spaniolă (Policía Nacional) în desființarea a două organizații criminale care au introdus ilegal sute de cetățeni chinezi folosind o...

Captură de peste 4 milioane euro în portul Constanța. Poliţiştii de frontieră au descoperit 18.000 de parfumuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, colaborând cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, au descoperit un transport impresionant de...

Anunț al ANPC cu privirea la achiziționarea jucăriilor pentru copii

Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a transmis un mesaj important pe rețelele sociale, sâmbătă, subliniind necesitatea achiziționării jucăriilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă