17.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialEdward Snowden trăieşte sub pază în Rusia, într-o locaţie secretă

Edward Snowden trăieşte sub pază în Rusia, într-o locaţie secretă

Edward Snowden, fostul consultant al serviciilor americane de informaţii refugiat în Rusia, trăieşte sub pază, într-o locaţie secretă, dar reuşeşte să călătorească incognito şi aşteaptă vizita familiei sale, transmite Mediafax.

“Nu pot să spun nimănui unde locuieşte. Şi aceasta la cererea sa, fiindcă înţelegem că nivelul de periculozitate este foarte ridicat”, a spus pentru postul de televiziune rus RT avocatul Anatoli Kucerena, ale cărui afirmaţii au fost reproduse de agenţia Interfax, înainte de difuzarea interviului pe micul ecran, relatează AFP.

“Cred că este în cotinuare imposibil de spus sau de «decriptat» (unde se află) locul său de trai”, a adăugat avocatul informaticianului american, care nu a mai apărut în public de când a obţinut, pe 1 august, azil provizoriu de un an în Rusia, după ce stat peste o lună în zona de tranzit a aeroportului Şeremetievo din Moscova, unde a sosit pe 23 iunie, venind din Hong Kong.

Prezentatoarea Sofia Şevarnadze a scris pe Twitter că interviul va fi probabil retransmis, în întregime, la 23 septembrie, pe RT, un canal în limba engleză creat de Guvernul rus.

Anatoli Kucerena a subliniat că securitatea lui Edward Snowden este asigurată de către gărzi de corp “private”.

“El se plimbă. El poate călători. El călătoreşte pentru că se interesează de istoria noastră”, a continuat avocatul, afirmând că “nimeni nu l-a recunoscut pentru moment”.

Anatoli Kucerena a confirmat că tatăl, mama şi bunicii lui Edward Snowden intenţionează să-i facă vizite.

Washingtonul a cerut de mai multe ori ca Snowden să fie extrădat în ţara sa natală, unde a fost inculpat pentru spionaj după ce a făcut dezvăluiri despre supravegherea electronică mondială efectuată de Statele Unite.

Cele mai citite

Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care gravidele şi părintele singur nu pot fi obligaţi să presteze muncă de noapte

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea art. 128 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Actul normativ prevede că...

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

Tornadele au devastat statul Texas din SUA. Sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică

Rafalele de vânt au atins puterea uraganului, iar în unele zone au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de golf, conform actualitate.org. Vremea...
Ultima oră
Pe aceeași temă