17.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecial37 de imigranți ilegali, prinși în România, în ultima săptămână

37 de imigranți ilegali, prinși în România, în ultima săptămână

37 de cetăţeni străini au fost depistaţi în situaţii ilegale, cei mai mulţi în Bucureşti şi judeţele Dolj şi Timiş, în ultima săptămână, conform Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), citat de Agerpres

12 dintre ei au întrunit condiţiile necesare prelungirii dreptului de şedere, pentru 16 au fost dispuse măsuri de părăsire a teritoriului României, şase au solicitat o formă de protecţie internaţională, iar pentru ceilalţi s-au dispus alte măsuri. 

Pentru nouă persoane au fost organizate misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României. La ieşirea din ţară, pe numele acestora a fost aplicată măsura de nepermitere a intrării în România, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002, privind regimul străinilor în România. 

Poliţiştii au aplicat 114 sancţiuni contravenţionale cu avertisment şi amendă, în valoare totală de 27025 de lei, cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei. 

În domeniul azilului, în aceeaşi perioadă, au fost depuse un număr de 23 de solicitări pentru acordarea unei forme de protecţie internaţională în România. Cele mai multe persoane sunt din Irak, Siria şi Bangladesh. 

Cele mai citite

Procurorii și polițiștii continuă operațiunea “Jupiter”. Peste 150 de percheziții într-o singură zi

Operațiunea "Jupiter", pe care procurorii și polițiștii o derulează în această perioadă pe întregul teritoriu al României, a inclus, doar în ziua de miercuri,...

A omorât sau nu, cu mașina, baronul Horia Teodorescu un om la Măcin-Tulcea

Baronul PSD Horia Teodorescu candidează pentru al patrulea mandat de președinte al Consiliului Județean Tulcea, dar nici până astăzi nu a clarificat evenimentul...

Optimizarea anunțurilor de închiriere: cum să te diferențiezi într-o piață aglomerată?

Ai o proprietate pe care vrei s-o închiriezi cât mai rapid? Dacă ai încercat să publici un anunț pentru a-ți găsi chiriașul potrivit, probabil...
Ultima oră
Pe aceeași temă