24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialINTERCEPTARI. Cum încerca deputatul Trăşculescu să-şi finanţeze CAMPANIA ELECTORALĂ

INTERCEPTARI. Cum încerca deputatul Trăşculescu să-şi finanţeze CAMPANIA ELECTORALĂ

Interceptările procurorilor în dosarul Alin Trăşculescu arată că deputatul încerca să facă rost de bani pentru finanţarea campaniei electorale. Unele discuţii ar fi avut loc în septembrie, chiar în Palatul Parlamentului, potrivit digi24.ro.

Alin Trăşculescu a susţinut că are influenţă asupra lui Bogdan Dumitrescu, consilier departamentul Lucrări Publice din MDRT, precum şi asupra lui Silviu Popescu, directorul Direcţiei Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii din MDRT.

În referatul procurorilor, din 6 noiembrie, este redată o discuţie între Alin Trăşculescu şi Marian Calotă, care a este şi denunţător în acest dosar, iar deputatul spune: „În momentul ăsta eu mă duc, că am treabă….trebuie să mai ies deputat şi ies, indiferent ce se întâmplă, dar acum am nevoie de ajutor. Important e că aţi încasat. Nu mă duceţi cu mănuşi! Că nu sunt fraier“.

Discuţie Trăşculescu-Calotă: „Contractul ăsta, exclusiv, este 100 la sută contribuţia mea. Eu am mare nevoie acum să mă ajutaţi în campania asta. Dacă nu puteţi, e ultima oară când mai discut despre chestia asta. E un contract printre cele mai mari şi singurul din ţară. Au stat mulţi la coadă pentru contractul ăla. Şi m-am luptat pentru chestia asta de am înnebunit“.

Trăşculescu: Eu m-am bătut pentru judeţ, nu pentru voi neapărat, pentru judeţul meu să aduc fonduri acolo, că aţi fost principalii beneficiari, e partea a doua.

Discuţie Marian Calotă- Mircea Vintilescu: “…acolo în public… Nu mi-i dai acolo, nu îi iau acolo, e lume acolo…” (…) “n-o să-ţi ia, mă, nimic, decât la maşină. Dacă vrei să vorbeşti cu el (n.n. cu Trăşculescu), hai la maşină să numeri ăia (n.n. 50.000 lei), să-i pui acolo, după aia venim încoa’ şi vine şi el şi stă de vorbă cu tine. Altfel, el nu vine”.
Discuţie Marian Calotă- Mircea Vintilescu: “Pune-i în plic şi pune-mi-i în spate… Pune-i tu în spate!”.

Denunţul a fost făcut la 25 octombrie. Intermediarii i-ar fi ameninţat pe părinţii denunţătorului, iar acesta, la rândul său, a ameninţat cu DIICOT şi ANAF.

Citeşte şi:

Cele mai citite

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

Cetăţenii români vor putea călători în Turcia, în scop turistic, cu buletinul

Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...
Ultima oră
Pe aceeași temă