21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialSeism cu magnitudinea de 5,9, resimţit la Washington şi New York. Mai...

Seism cu magnitudinea de 5,9, resimţit la Washington şi New York. Mai multe instituţii au fost evacuate iar unele aeroporturi au fost închise

Câteva persoane au fost rănite uşor în urma seismului din Statele Unite, a anunţat un purtător de cuvânt al Poliţiei Parcurilor din SUA, sergentul David Schlosser. El nu a precizat despre câte persoane este vorba, scrie NewsIn.

Însă Casa Albă, clădirile adiacente, FBI şi Departamentul de Justiţie şi-au reluat activitatea, după ce fuseseră evacuate.

Toate monumentele naţionale şi parcurile din Washington sunt “stabile, dar închise”, a precizat Schlosser.

O parte din turnul central al Catedralei Naţionale, cea mai înaltă clădire din capitala SUA, a fost avariată, au anunţat autorităţile.

Compania feroviară Amtrak a anunţat că circulaţia trenurilor între Washington şi Baltimore a fost perturbată, dar niciun pasager nu a fost rănit.

De asemenea, zborurile de pe aeroporturile John F.Kennedy, din New York, şi Newark suferă întârzieri, în timp ce autorităţile inspectează turnurile de control şi pistele, au anunţat autorităţile.

Seismul, cu magnitudinea de moment 5,9, care s-a produs marţi în Virginia, a fost resimţit inclusiv la Martha’s Vineyard, unde preşedintele Barack Obama se afla în vacanţă, iar serviciile de telefonie mobilă au fost perturbate la New York, unde zone din Manhattan au fost evacuate.

În momentul producerii cutremurului, preşedintele juca golf.

Seismul a fost resimţit la Washington, Philadelphia, New York, Atlanta şi chiar Toronto, unde a generat scene de panică.

La New York, era în curs audierea lui Dominique Strauss-Kahn.

“Toată lumea a fost rugată să coboare pe scări”, a declarat Wolf Blitzer, a declarat un reporter aflat la sediul CNN din capitala SUA.

Pentagonul a fost evacuat. “Când clădirea a început să se cutremure destul de violent, sute de persoane au început să iasă”, a declarat reporterul CNN de la faţa locului. Ea a precizat că mulţi au crezut că este vorba de un atac.

O conductă de apă din Departamentul Apărării s-a spart şi a inundat două coridoare.

Şi clădirea Congresului a fost evacuată.

Pe de altă parte, brokerii de pe Wall Street au strigat unii la alţii “Tranzacţionaţi în continuare”.

Seismul s-a produs la ora locală 13.51 (20.51 ora României).

Potrivit USGS, epicentrul a fost localizat la 15 kilometri distranţă de oraşul Mineral, din statul Virginia, la o adâncime de un kilometru. Este puţin probabil, însă, să se înregistreze victime.

Institutul american de geofizică USGS a avertizat că Virginia s-ar putea confrunta cu replici seismice, în special în următoarele ore, după cutremurul produs marţi, ce a dus la evacuarea mai multor clădiri, precum Pentagonul şi Congresul.

“Oamenii ar trebui să se aştepte (la replici – n.r.), în special în următoarea oră sau următoarele două ore”, a declarat seismologul Lucy Jones, de la USGS.

De când a devenit stat, în Virginia s-au înregistrat mai puţin de 25 de seisme, iar cel de marţi este cel mai puternic duă 1897.

Cele mai citite

EXCLUSIVE: Bucharest Tribunal Judge to be Persecuted or Arrested for Defying a Mob Group in the Adamescu’s Case

MAFIA GROUP TARGETING ROMANIAN JUSTICE AND DAN ADAMESCU'S SON Alexander Adamescu's Extradition: It has been confirmed that if Alexander Adamescu were to be extradited, he...

Parlamentul danez respinge propunerea de recunoaștere a statului palestinian

Parlamentul Danemarcei a respins o propunere de recunoaștere a unui stat palestinian, susținând opinia guvernului că nu sunt întrunite condițiile necesare, în ciuda deciziei...

Procurorii și polițiștii desfășoară o operațiune contra evaziunii fiscale, cu peste 150 de percheziții

Procurorii și polițiștii din cadrul IGPR și de la Direcția Generală Anticorupție desfășoară o operațiune de combatere a infracțiunilor economico - financiare, în cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă