22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCasa Albă: Arderea Coranului, "contrară" valorilor americane

Casa Albă: Arderea Coranului, “contrară” valorilor americane

Arderea Coranului reprezintă un act “contrar” valorilor americane, a apreciat luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe, după incendierea în public a cărţii sfinte musulmane, în Statele Unite, care a provocat manifestaţii violente în Afganistan, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Condamnăm absolut arderea în public a unui text sfânt. Noi considerăm că este contrară valorilor americane şi indecentă”, a declarat Jay Carney, în cursul conferinţei sale de presă cotidiene.

Purtătorul de cuvânt a declarat de asemenea că “absolut nimic” nu justifică violenţele care au ucis cel puţin 24 de persoane în Afganistan, între care şi şapte angajaţi ai ONU (printre care un român), în timpul manifestaţiilor organizate împotriva arderii Coranului, la 20 martie, la iniţiativa unui pastor extremist american.

Preşedintele american, Barack Obama, a condamnat sâmbătă arderea Coranului, pe care a calificat-o un act “de extremă intoleranţă şi sectarism”.

Şapte angajaţi ONU în Afganistan (patru nepalezi, un suedez, un norvegian şi un român) au fost ucişi vineri şi mai mulţi manifestanţi au fost ucişi sau răniţi în cadrul unei revolte împotriva sediului Naţiunilor Unite din oraşul Mazar-i-Sharif.

Cele mai citite

Ecuație rezolvată în Liga 1! CFR Cluj, vicecampioană, Universitatea Craiova termină pe locul 3

CFR Cluj e noua vicecampioană a României, în timp ce Universitatea Craiova a terminat pe ultima poziție a podiumului Ligii 1, după rezultatele înregistrate...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă