21.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialLucian Bute va face echipă cu Freddie Roach

Lucian Bute va face echipă cu Freddie Roach

Lucian Bute are un antrenor de primă mână. Românul se va pregăti cu Freddie Roach, unul dintre cei mai titraţi antrenori din boxul mondial.

Cei doi trebuie să se mişte repede- primul meci pe care Bute îl va susţine sub îndrumarea lui Roach va fi pe 6 decembrie, la Montreal, în compania unui adversar care va fi desemnat  în perioada următoare.

Lucian Bute a încheiat colaborarea cu Stephane Larouche la începutul acestui an, imediat după înfrângerea suferită în faţa lui Jean Pascal, potrivit Agerpres.

Bute are în palmares 32 de victorii- dintre care 24 înainte de limită, dar şi două înfrângeri. Bute are ca obiectiv recucerirea titlului mondial.

 

Cele mai citite

Formația de handbal masculin CS Dinamo și-a anunțat noul antrenor

Spaniolul David Davis a fost numit în funcţia de antrenor al echipei masculine de handbal CS Dinamo Bucureşti, a anunţat campioana României pa pagina...

Conferința internațională din Elveția privind pacea în Ucraina s-a deschis

Conferinţa internaţională privind pacea în Ucraina, organizată la cererea Kievului, s-a deschis astăzi la Burgenstock, în Elveţia.Şefi de stat şi de guvern şi alţi...

FOTO&VIDEO. Kate Middleton, prezentă la parada Trooping the Colour, în prima apariție publică după diagnosticul de cancer

Kate Middleton are prima apariție publică de la diagnosticul de cancer. Regele Charles al III-lea și nora sa, Kate Middleton, Prințesa de Wales, au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă